Boris Johnson primește tratament cu oxigen la terapie intensiva, dar starea lui este stabilă
Prim-ministrul Regatului Unit, Boris Johnson, se află în tratament cu oxigen și respiră singur, fără asistență, a anunțat purtătorul său de cuvânt, marți, la o zi după ce șeful executivului britanic a fost transferat la secția de terapie intensivă a spitalului în care era internat, confirmat fiind cu coronavirus, relatează CNN.
Starea lui Boris Johnson rămâne stabilă, anunță purtătorul său de cuvânt. Premierul britanic nu ar avea nevoie de proceduri de ventilare invazivă sau non-invazivă și ar suferi de pneumonie. Starea sa este, însă, încă foarte serioasă, iar lipsa unei proceduri clare în ceea ce privește succesiunea în astfel de situații pentru șeful executivului britanic ridică întrebări cu privire la cine conduce țara.
Johnson l-a nominalizat anterior pe ministrul său de externe, Dominic Raab să îi ia locul temporar, însă nu există un precedent în ceea ce privește incapacitarea pe perioadă lungă a unui prim-ministru al Regatului.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News