Boris Johnson anunță noi restricții anti-Covid care vor dura până la 6 luni: „Regatul Unit a ajuns la un periculos punct de cotitură”
Regatul Unit a ajuns la un „periculos punct de cotitură” în ce privește pandemia de coronavirus a spus prim-ministrul țării, Boris Johnson, în contextul în care guvernul pe care îl conduce va implementa un nou set de măsuri restrictive, în Anglia, care vor dura până la șase luni, relatează BBC. Premierul britanic a susținut discursul în Camera Comunelor a parlamentului de la Londra.
Printre noile restricții se numără purtarea obligatorie a măștii sanitare de către angajații magazinelor și restricționarea numărului de participanți la nunți la un maximum de 15 persoane. Amenzile pentru încălcarea acestora vor fi mărite la 200 de lire sterline la prima abatere.
Premierul britanic a avertizat, de asemenea, că „restricții semnificativ mai dure vor fi implementate dacă situația o va cere”. Premierul a mai spus și că măsuri similare vor fi luate și în celelalte țări care compun Regatul Unit după întâlnirea cu șefii executivelor din Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord, marți dimineață.
„Am știut întotdeauna că posibilitatea unui al doilea val era reală. Îmi pare rău să spun, dar la fel ca Spania, Franța sau alte țări, și noi am ajuns într-un periculos punct de cotitură”.
Johnson a mai spus în cadrul discursului său din Camera Comunelor că va da poliției și autorităților locale finanțare adițională pentru a putea pune în aplicare mai ușor regulile, dar că ia în calcul și folosirea armatei pentru acest obiectiv. Persoanele care lucrează în birouri au fost, din nou, îndemnate să lucreze de acasă cât de mult este posibil.
În ultimele două săptămâni, numărul de internări în spitale s-a dublat. Marea Britanie ar putea avea 50.000 de noi cazuri de coronavirus pe zi până la jumătatea lunii octombrie, dacă nu se iau măsuri suplimentare, a avertizat consultantul guvernului pe probleme ştiinţifice, luni.
Printre noile măsuri adoptate se numără:
- Creșterea amenzilor la 200 de lire sterline pentru nepurtarea măștii s-au adunarea în grupuri mai mari de 6 persoane, la prima abatere.
- De joi, toate puburile, barurile și restaurantele vor fi restricționate la a servi doar la mese. Toate cele menționate se vor închide la ora 22:00.
- Măștile sanitare trebuie purtate, în mod obligatoriu, de toți angajații din magazine, șoferi de taxi și pasageri. Clienții barurilor, restaurantelor vor purta și ei măști, cu excepția perioadelor în care sunt la masă și servesc produsele.
- Evenimentele sportive se vor desfășura în continuare fără spectatori și după 1 octombrie.
- Angajații care pot lucra de acasă sunt îndemnați să facă acest lucru.
- Toate excepțiile la regula de maximum 6 persoane într-un grup nu vor mai fi în vigoare
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News