Boris Johnson amenință Europa cu blocarea investițiilor dacă UE va impune o „blocadă” a vaccinurilor
Boris Johnson, prim-ministrul Regatului Unit, a amenințat cu blocarea investițiilor în Uniunea Europeană, dacă blocul european va decide impunerea unor „blocade arbitrare” asupra exportului de vaccinuri anti-Covid, în contextul unei decizii luate de Comisia Europeană de a spori controlul asupra exporturilor dinspre bloc spre țări terțe.
„Aș sugera cu blândețe tuturor celor care se gândesc la blocade sau la întreruperea lanțurilor de aprovizionare că este posibil ca firmele și companiile să se uite la astfel de acțiuni și să se gândească de două ori dacă se investească în țări în care se impun aceste măsuri”, a adăugat Johnson, conform The Independent, sugerând că Europa ar putea rămâne fără investiții dacă va decide să blocheze exporturile de vaccin.
„Cred că blocarea vaccinurilor sau a ingredientelor pentru vaccinuri constituie un subiect sensibil”, a spus Johnson, reiterând că vaccinurile sunt rezultatul unei cooperări la nivel internațional.
Comentariile premierului britanic vin în contextul unui conflict dur între UE și UK în ultimele săptămâni din cauza livrărilor de vaccinuri și unor schimburi de declarații din ce în ce mai aprinse între oficialii europeni și cei britanici.
Săptămâna trecută, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a avertizat că blocul european ar putea să blocheze exporturile de vaccin către terți, dacă Europa nu își va primul partea echitabilă din dozele de vaccin necesare pentru imunizare populației celor 27 de țări ale Uniunii.
Miercuri, UE a introdus noi reguli în ce privește exportul de vaccinuri, printr-un mecanism mai clar prin care să poată bloca livrările către țări cu rate mai mari de imunizare, precum Regatul Unit.
Uniunea Europeană vrea reciprocitate și proporționalitate în exporturile și importurile de vaccin
Ursula von der Leyen s-a pronunţat pentru o mai mare transparenţă şi reciprocitate în legătură cu exporturile de vaccinuri împotriva coronavirusului, menţionând că problema reciprocităţii şi a unui mecanism aferent va fi analizată cu celelalte ţări membre la summitul UE din 25-26 martie.
„Vrem să vedem reciprocitate și proporționalitate în exporturi, suntem pregătiți să folosim orice instrument pentru a vedea acest rezultat. Ne vom asigura că Europa își va primi partea echitabilă”, spunea Von der Leyen. Șefa Comisiei a adăugat că va discuta propunerea cu șefii de stat și guvern din UE.
„Avem opţiunea de a interzice orice export prevăzut. Acesta este mesajul pe care îl transmitem către AstraZeneca: respectaţi-vă contractul cu Europa înainte de a începe să livraţi altor ţări!'”, a mai declarat Von der Leyen, referindu-se direct la compania anglo-suedeză, ale cărei livrări de vaccinuri se află în mijlocul controversei de la începutul anului.
Săptămâna trecută, Von der Leyen a decis să schimbe tonul, angajându-se să ia măsuri mai dure dacă celelalte țări vor continua să nu acționeze cu deschiderea de care a dat dovadă UE – întrerupând exporturile către alte țări dacă acestea nu vor exporta și ele, măcar la nivelurile prevăzute.
„În ultimele șase săptămâni, 41 de milioane de doze au fost exportate din Uniunea Europeană spre alte 33 de țări. Acest lucru arată că Europa este dispusă să facă să funcționeze cooperarea internațională. Dar aceste uși trebuie să fie deschise în ambele direcții, de aceea ne vom asigura că există reciprocitate și proporționalitate. Dacă nu, vom reflecta la felul în care pot fi legate exporturile de nivelul lor de deschidere”, a spus ea.
„Am observat că în ultimele șase săptămâni, în jur de 10 milioane de doze au fost exportate în UK. Încă așteptăm să primim dozele pe care ar fi trebuit să le exporte ei”, a continuat șefa Comisiei.
UE și UK vor, totuși, să găsească o soluție „reciproc avantajoasă”
Regatul şi UE au anunţat, ulterior că lucrează la o variantă „reciproc avantajoasă” pentru a-şi soluţiona tensiunile crescute legate de aprovizionarea cu vaccinuri anti-Covid, după înăsprirea controalelor la exporturile de doze produse în UE.
„Având în vedere interdependenţele noastre” în producţia de vaccinuri, „lucrăm la măsuri specifice (...) pe termen scurt, mediu şi lung pentru a ajunge la o situaţie reciproc avantajoasă şi pentru a creşte aprovizionarea cu vaccinuri pentru cetăţenii noştri”, au indicat cele două părți într-un comunicat comun, emis după declarații belicoase făcute de ambele părți.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News