Live

Bogdan Aurescu pledează la Bruxelles pentru o analiză separată a Consiliului Afaceri Externe privind situaţia din Republica Moldova

Data publicării:
Bogdan Aurescu. Foto: George Călin/Inquam Photos

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a anunţat, luni, că va cere un punct separat pe agenda Consiliului Afaceri Externe (CAE) de luna viitoare care să analizeze situaţia din Republica Moldova.

Şeful diplomaţiei române a reiterat, într-o declaraţie de presă înainte de reuniunea CAE ce are loc luni la Bruxelles, susţinerea ţării noastre pentru Republica Moldova, care este foarte afectată de vulnerabilităţile ce privesc securitatea sistemului energetic.

România şi-a intensificat eforturile şi susţinem 90% din consumul necesar de electricitate din Republica Moldova. Vom continua să susţinem Republica Moldova. Dar este nevoie de o susţinere sub formă de granturi, a arătat Bogdan Aurescu.

El a salutat recentul anunţ al preşedintei Comisiei Europene privind susţinerea susţinerea financiară de 250 de milioane de euro pentru securitatea energetică a Republicii Moldova.

Pentru Consiliul Afaceri Externe din decembrie, voi cere să fie inclus pe agendă un punct separat care priveşte situaţia din Republica Moldova, evident în prezenţa ministrului de Externe din Republica Moldova, Nicu Popescu, a declarat Aurescu.

Ministrul a amintit, totodată, că o nouă reuniune a platformei de susţinere a Republicii Moldova, creată de România, Germania şi Franţa, va avea loc pe 21 noiembrie, la Paris.

Conform Agerpres, la reuniunea CAE de luni, şeful diplomaţiei române va saluta lansarea unui nou pachet de sprijin al UE pentru Ucraina.  Bineînţeles, România va avea o contribuţie naţională în această misiune, a adăugat el. 

Continuarea presiunii asupra Rusiei

Bogdan Aurescu a vorbit şi despre continuarea presiunii asupra Rusiei.  Din această perspectivă, voi transmite susţinerea noastră pentru măsuri mai restrictive privind Rusia şi privind Belarus, a subliniat ministrul.

El va informa la CAE şi cu privire la susţinerea României privind "crearea unui mecanism care va investiga şi va urmări penal crima de agresiune din Ucraina". "Dar, trebuie să găsim, în mod evident, o bază legală solidă pentru asta", a punctat el.

În context, Aurescu a amintit că, de la începutul războiului, 6,5 milioane de tone de cereale din Ucraina au tranzitat România, iar recent a fost deschis un nou punct de frontieră între cele două ţări.

Ministrul Aurescu a reiterat şi susţinerea României pentru parcursul european al statelor din regiune.

El a subliniat că este foarte important ca tensiunile din nordul Kosovo să înceteze. Vom continua să încurajăm dialogul Belgrad - Priştina şi sperăm că situaţia va fi ţinută sub control, a adăugat Bogdan Aurescu.

Întrebat dacă UE va trebui să impună sancţiuni suplimentare Iranului, în contextul susţinerii venite din partea acestei ţări pentru Rusia, şeful diplomaţiei române a răspuns: Absolut. Susţinem foarte mult sancţiuni suplimentare pentru Iran. Am susţinut primul set de sancţiuni, în domeniul drepturilor omului, din cauza modului în care autorităţile iraniene s-au purtat cu demonstranţii - cu foarte multă violenţă şi opresiune nejustificată împotriva libertăţii de întrunire, împotriva libertăţii de exprimare. Pe de altă parte, am susţinut un set de sancţiuni legat de susţinerea agresiunii ruse în Ucraina. Şi continuăm să susţinem mai multe sancţiuni, legate de domeniul drepturilor omului.

Referitor la informaţiile despre livrări de arme din Iran către Rusia, Bogdan Aurescu a spus: Există indicii în acest sens şi trebuie, evident, să vedem probe concrete. Dar, repet, faptul că Iranul a recunoscut deja ca livrează drone Rusiei înseamnă că există o confirmare a sprijinului şi complicităţii cu agresorul, iar acest lucru trebuie să fie luat foarte în serios, bineînţeles

Editor : M.D.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Partenerii noștri