Live

„Blocarea lui Donald Trump de pe rețelele sociale a fost o decizie corectă”, spune comisarul UE pentru digitalizare

Data publicării:
Fostul președinte al SUA Donald Trump. Foto: Profimedia Images

Rețelele sociale precum Facebook și Twitter au acționat corect când l-au blocat pe fostul președinte american Donald Trump de pe platformele lor, este de părere Margrethe Vestager, vicepreședinta comisiei europene care se ocupă de domeniul digitalizării în blocul european.

Vestager a adăugat că o măsură similară ar fi fost luată și de instituțiile Uniunii Europene dacă Actul pentru Servicii Digitale propus de Comisie ar fi fost în vigoare. Comentariile lui Vestager vin în contradicție cu părerile expuse de lideri ai statelor membre, printre care și Angela Merkel, care au criticat decizia luată de rețelele sociale.

„Nu pot să spun că aș fi făcut altfel dacă eram în locul lor”, a declarat Vestager pentru Politico, întrebată fiind dacă este de acord cu decizia luată de Facebook, Google și Twitter de a îi bloca accesul lui Donald Trump la platformele sociale.

„Dacă am fi avut în vigoare Actul pentru Servicii Digitale, nu s-ar fi ajuns atât de departe. Ar fi existat o interacțiune cu utilizatorul până în punctul în care ar fi fost luată o decizie. Vrem să transparentizăm aceste decizii și procesul de decizie. Dacă platformele vor să te blocheze, atunci trebuie să te și notifice și să explice cum au luat decizia”.

Vestager ocupă funcția de vicepreședinte al Comisiei Europene pentru o Europă pregătită de Era Digitală și conduce eforturile Comisiei Europene de a responsabiliza firmele Big Tech în ce privește conținutul online de pe platformele lor.

Președinta Comisiei a anunțat anterior două pachete de legi menite să reglementeze spațiul online pentru a bloca ascensiunea fenomenului fake news și a instigărilor de tipul celor făcute de fostul președinte al Statelor Unite.

Posibilă colaborare SUA-UE în domeniul reglementării conținutului online

Vestager se numără printre susținătorii unui parteneriat între Washington și Bruxelles în vederea reglementării Big Tech și a noilor forme de tehnologie, precum inteligența artificială și calculul cuantic.

Ea spune că legislatorii americani, printre care și unii care au luat în râs eforturile anterioare ale europenilor de a pune stop exceselor companiilor Big Tech, au început să fie de acord cu perspective europeană conform căreia o reglementare mai comprehensivă și un control legislativ sunt necesare pentru companiile care au devenit dominante în economia digitală.

Inclusiv Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a vorbit la Forumul Economic de la Davos, despre necesitatea reglementării companiilor Big Tech și a rețelelor sociale, în contextul atacurilor la democrație, a răspândirii puternice a fake news-urilor, teoriilor conspirației și apelurilor la violență din ultima vreme.

Șefa Comisiei Europene a adăugat că își dorește reglementarea mediului online în parteneriat cu Statele Unite și administrația Biden pentru a putea crea o legislație în acord cu valorile europene și trans-atlantice:

„Trebuie să existe un cadrul legal pentru astfel de decizii cu efecte importante. De aceea, Comisia a lansat mai multe inițiative pentru stabilirea de noi reguli pe piața digitală – Actul privind Serviciile Digitale și Actul privind Piețele Digitale.

Îi invit pe prietenii noștri din Statele Unite să se alăture inițiativelor noastre. Împreună, putem crea un set de reguli pentru economia digitală care să fie respectate în toată lumea – de la protecția datelor, la siguranța și confidențialitatea infrastructurii critice. Un corp de reguli bazat pe valorile noastre – drepturile omului, pluralism, incluziune și protecția confidențialității. Europa este pregătită”.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reuters: Don Jr, fiul lui Donald Trump, îşi ajută tatăl să aleagă cel mai controversat cabinet din istoria timpurilor moderne

Donald Trump a anunțat ultima desemnare din guvernul său. Brooke Rollins, aleasă în postul de secretar pentru agricultură

Zelenski vrea „propuneri” de la Trump pentru încheierea războiului cu Rusia: „Avem toate şansele să reuşim anul viitor”

Adevărul despre fluorul din apă, sare și pasta de dinți: Una dintre cele mai mari realizări din domeniul sănătății sau otravă?

Partenerii noștri