Blinken: „Ce s-a întâmplat în Bucha nu este un caz izolat. Este o campanie deliberată pentru a ucide, tortura, viola”
Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a denunţat marţi o campanie deliberată a invadatorilor ruși „pentru a ucide, tortura, viola” în oraşul Bucha, unde au fost descoperite zeci de cadavre ale civililor ucraineni după retragerea armatei ruse, informează AFP.
„Ceea ce am văzut la Bucha nu este un act izolat al unei unităţi rătăcite. Aceasta este o campanie deliberată pentru a ucide, a tortura, a viola, a comite atrocităţi”, a declarat Blinken înainte de a lua avionul spre Bruxelles.
„Aceasta ne întăreşte determinarea şi determinarea ţărilor din întreaga lume de a asigura că într-un mod sau altul, într-o zi sau alta, cei care au comis aceste acte vor fi traşi la răspundere”, a afirmat secretarul de stat american.
Antony Blinken a dat asigurări că SUA lucrează, la fel ca alte ţări, „pentru a aduna dovezi în susţinerea eforturilor procuroarei generale a Ucrainei şi ale comisiei de anchetă a Consiliului Drepturilor Omului al Naţiunilor Unite”.
Imaginile îngrozitoare din Bucha: Ucraina acuză soldații ruși de masacrarea civililor
Blinken a reafirmat „puternica determinare” a Washingtonului de a susţine Ucraina în „lupta ei curajoasă pentru respingerea agresiunii ruse”.
Difuzarea în presa internaţională a unor fotografii făcute la Bucha în care se pot vedea cadavre zăcând pe stradă, unele cu mâinile legate la spate sau parţial arse, precum şi gropi comune, a provocat un val de condamnare la nivel internaţional, scrie Agerpres.
Autorităţile ucrainene îi acuză pe soldaţii ruşi că au masacrat civili. Moscova întoarce acuzațiile spre autoritățile ucrainene despre care spune că au înscenat moartea civililor.
Preşedintele american Joe Biden a declarat luni că doreşte un „proces pentru crime de război”, după descoperirea cadavrelor la Bucha.
Editor : Raul Nețoiu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News