Biden și-a început prima vizită de stat în Franța. Va participa la comemorarea D-day, unde va fi prezent și Zelenski
Preşedintele american Joe Biden a început, miercuri, o vizită în Franţa, unde va participa la comemorarea D-Day, ziua debarcării aliate în Normandia (6 iunie 1944) care a apropiat sfârşitul celui de-al doilea război mondial, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Biden a fost întâmpinat la aterizarea la Paris de premierul francez Gabriel Attal.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, urmează să dea startul festivităţilor în cadrul cărora Biden se va întâlni joi, pe plajele din Normandia, cu regele Charles, cu cancelarul german Olaf Scholz, cu omologul său italian Sergio Mattarella şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Sâmbătă, Biden este invitatul lui Macron la Paris, în prima sa vizita oficială de stat în Franţa.
Liderul de la Casa Albă va lua cuvântul la ceremoniile oficiale de pe plajele care pentru D-Day au primit numele de cod Utah şi Omaha. Potrivit preşedinţiei SUA, debarcarea a „73.000 de americani curajoşi a deschis calea eliberării Franţei şi a Europei” de ocupaţia nazistă.
La festivităţile din Franţa au început să sosească de luni circa 50 de veterani americani, dintre care unii au participat la asaltul amfibiu din 6 iunie 1944, cel mai mare din istorie; acum, ei au sosit în Normandia pe calea aerului, la Deauville. Macron le-a adresat pe platforma X mesajul „Bun-venit eroilor în Franţa”.
Rusia, aliată cu Statele Unite şi Regatul Unit împotriva Germaniei naziste, în cel de-al doilea război mondial, a fost invitată să îşi trimită reprezentanţi la ceremoniile similare de acum zece ani, dar de data aceasta a fost exclusă oficial de la eveniment, din cauza invaziei ruse în Ucraina. AFP menţionează că preşedinţia Franţei nu şi-a ascuns dorinţa de a afişa unitatea Occidentului în contextul războiului care afectează din nou Europa. Macron urmează să îşi clarifice intenţiile privind eventuala trimitere a unor instructori militari în Ucraina.
Miercuri la Plumelec, în Bretania, el va da semnalul de începere a festivităţilor aducând primele omagii luptătorilor bretoni din Rezistenţa franceză, primilor paraşutişti din efectivele Franţei Libere şi numeroaselor victime civile ale celui de-al doilea război mondial.
În cursul după-amiezii, Macron va ţine la Saint-Lo, în Normandia, un discurs despre civilii ucişi de bombardamentele aliate în „capitala ruinelor”, cum a numit dramaturgul irlandez Samuel Becket localitatea distrusă în proporţie de 90% în noaptea de după D-Day. În total, şi-au pierdut viaţa în astfel de atacuri între 50.000 şi 70.000 de civili, dintre care 10.000 în Normandia.
Seara, în aceeaşi regiune din nord-vestul Franţei, Macron îi va omagia pe deţinuţii din închisoarea din Caen - majoritatea, membri ai Rezistenţei - executaţi de nazişti după debarcarea aliată.
În contextul alegerilor europarlamentare de duminică, probabil nefavorabile taberei sale politice, preşedintele francez a decis să prelungească anul acesta comemorarea timp de trei zile, de miercuri până vineri.
La rândul său, Biden - aflat în campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale din SUA - speră să se distanţeze, inclusiv prin vizita în Franţa, de contracandidatul său republican, Donald Trump. Preşedintele va vizita joi cimitirul american din Colleville-sur-Mer, în Normandia, unde se va întâlni cu veterani, iar duminică va depune la cimitirul american din Bois Belleau din nordul Franţei o coroană de flori pentru soldaţii căzuţi în primul război mondial. În 2018, Trump nu a mai ajuns acolo, oficial din cauza vremii nefavorabile.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Preşedintele SUA Joe Biden se va întâlni cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, în marja festivităţilor celei de-a 80-a aniversări a Debarcării în Normandia. Cei doi lideri se vor întâlni apoi la summitul G7 din Italia, a anunţat marţi Casa Albă la scurt timp după plecarea preşedintelui american în Franţa, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„În cursul deplasării sale în Normandia, el va avea ocazia să discute cu preşedintele Zelenski pentru a discuta despre situaţia actuală din Ucraina şi despre cum putem continua să aprofundăm sprijinul pentru Ucraina”, a declarat un purtător de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Naţională, Jake Sullivan, la bordul Air Force One.
Volodimir Zelenski va fi primit vineri la Palatul Elysée de preşedintele francez Emmanuel Macron, a doua zi după festivităţile celei de-a 80-a aniversări a Debarcării în Normandia, pentru a discuta despre „nevoile Ucrainei” în faţa Rusiei, a anunţat marţi preşedinţia franceză, potrivit AFP.
Rusia, care revendică progrese constante în ultimele săptămâni în estul şi nord-estul Ucrainei, a declarat marţi că nu exclude ca forţele sale ar putea lovi instructorii francezi pe solul ucrainean. Rusia mai afirmă că aceştia sunt deja prezenţi la faţa locului.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News