Live

Biden cere Congresului încă 33 de miliarde de dolari pentru Ucraina, din care 20 de miliarde sunt ajutor militar

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Joe Biden va cere Congresului să deblocheze un ajutor suplimentar pentru Ucraina în valoare de 33 de miliarde de dolari, din care 20 de miliarde vor reprezenta ajutor militar.

Această enormă „asistenţă militară şi de securitate'' înseamnă „arme şi muniţii care merg la poporul ucrainean'' pentru a lupta împotriva invaziei ruse, a declarat joi un responsabil american citat de AFP şi Reuters.

Restul pachetului de ajutor urmează să cuprindă 8,5 miliarde de dolari ca asistenţă economică directă pentru Ucraina şi 3 miliarde ajutor umanitar şi alimentar, conform Agerpres.

Noua asistență militară pe care Biden a trimis-o spre aprobare va include, conform The Guardian:

-Mai multă artilerie, vehicule blindate, precum și rachete anti-tanc și sisteme antiaeriene;

- Ajutor pentru construirea capabilităților de război cibernetic ale Ucrainei;

- Mai multe informații ale serviciilor americane;

- Sprijinul pentru a crește capacitatea Ucrainei de a produce muniție.

- Asistență pentru înlăturarea minelor și altor explozibili și pentru apărarea Ucrainei împotriva atacurilor chimice, biologice;

- Consolidarea prezenței americane pe flancul Estic al NATO.

„Costul acestei lupte nu este ieftin, însă cedarea în fața agresiunii va fi mult mai costisitoare”, a spus Biden.

Președintele SUA vrea să sechestreze mai multe active ale oligarhilor ruși pentru a plăti efortul de război.

Propunerea sa va permite legiuitorilor americani să-i ofere administrației sale mai multe capabilități, permițând oficialilor americani să reține mai multe bunuri ale oligarhilor, să dea bani din acestea Ucrainei și să penalizeze evitarea sancțiunilor.

Biden vrea să dea procurorilor mai mult timp pentru a lucra la astfel de dosare prin extinderea anchetelor privind spălarea de bani la 10 ani, în loc de 5. El va face un act criminal deținerea banilor primiți în mod conștient din înțelegerile corupte cu Rusia, potrivit sumarului propunerilor, transmite Reuters.

Pachetul de ajutor include și finanțări „pentru a adresa întreruperile economice de acasă și din jurul lunii din cauza agresiunii lui Putin”, care vor ajuta la creșterea producției americane de culturi agricole precum soia și, de asemenea, finanțare pentru a permite folosirea legislației americane pentru a extinde producția de rezerve critice de minerale și alte materiale afectate de război, conform CNN.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Cum au încercat consilierii lui Joe Biden să ascundă declinul mintal al președintelui SUA

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Partenerii noștri