Live

Belgia reintroduce restricții din cauza exploziei de cazuri Covid. Munca de acasă devine obligatorie

Data actualizării: Data publicării:
Belgia impune din nou măsuri anti-Covid. Foto: Profimedia Images

Belgia anunță restricții mai dure în încercarea de a stopa răspândirea coronavirusului. Munca de acasă acolo unde este posibilă devine obligatorie, a precizat miercuri premierul Alexander de Croo. De asemenea, revine obligativitatea purtării măștilor la interior.

Printre măsurile anunțate de premierul belgian se numără restabilirea obligativității purtării măștilor în interior de la vârsta de 9 ani și revenirea la telemuncă, acolo unde este posibil, cel puțin patru zile pe săptămână.

"Acest lucru este valabil pentru locurile de muncă în care munca la distanță este posibilă, atât în ​​sectorul privat, cât și în administrația publică. Este un efort care trebuie făcut împreună", a subliniat premierul. 

Masca va fi purtată în transportul public, baruri și restaurante, teatre și cinematografe, precum și în cadrul evenimentelor publice, inclusiv în aer liber.

De asemenea, utilizarea certificatului Covid a fost extinsă la toate evenimentele publice, inclusiv la piețele de Crăciun, de la 50 de persoane în interior, față de 500 în prezent și 100 în aer liber, la locurile culturale și restaurante, baruri și inclusiv în cadrul evenimentelor private.

"Este important să rămânem vigilenți, precauți, cu toții împreună, pentru a ne proteja pe noi și pe cei din jur, pentru ca situația să rămână suportabilă pentru personalul nostru de îngrijire”, a mai spus Alexander De Croo.

Belgia se confruntă cu o explozie de infectări cu Covid-19. Potrivit datelor publicate de Institutul pentru sănătate publică Sciensano din Belgia, între 3 și 9 noiembrie, țara a înregistrat o creștere de 39% a numărului de cazuri și de 21% a numărului de internări în spitale față de cele șapte zile precedente.

Citește și: CNN: „Lockdown pentru nevaccinați”. Europa ia măsuri pentru izolarea persoanelor nevaccinate de restul societății

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care merg în Belgia

Doi muncitori români din Belgia au aruncat în aer din greșeală apartamentul pe care îl renovau

Paradox pe piața muncii. Cerere uriașă în România pentru joburile remote, în timp ce angajatorii vor să își readucă angajații la birou

Vizita Papei în Belgia. De Croo a cerut Bisericii Catolice să recunoască abuzurile sexuale comise de clerici și să ia „măsuri concrete”

Partenerii noștri