Live

Belarusul își suspendă participarea la Parteneriatul Estic cu Uniunea Europeană, ca protest la sancțiunile impuse de Bruxelles

Data publicării:
Aleksandr Lukașenko. Foto: Profimedia Images

Regimul Lukașenko a anunțat că va suspenda participarea Belarusului la Parteneriatul Estic cu Uniunea Europeană, un proiect menit să contribuie la relații mai apropiate între blocul european și țările non-UE din regiunea Europei de Est, majoritatea țări fost sovietice. Conform autorităților bieloruse, decizia vine ca protest la sancțiunile impuse de UE împotriva regimului.

„Nu ne putem îndeplini obligaţiile din acest acord în contextul sancţiunilor şi restricţiilor impuse de UE”, a transmis ministerul de externe de la Minsk într-un comunicat. De asemenea, ambasadorul Belarusului la Uniunea Europeană a fost rechemat pentru consultări.

Diplomația bielorusă a mai precizat și că cei responsabili de sancțiunile impuse țării vor avea interdicție de intrare pe teritoriul țării.

Uniunea Europeană a impus, joi, sancţiuni împotriva unor sectoare cheie ale economiei Belarusului. Noul set de măsuri a fost publicat cu puţin timp înainte de începutul summitului UE de la Bruxelles şi cuprinde restricţii asupra comerţului cu îngrăşăminte pe bază de potasiu, cu petrol, produse din tutun, şi limitează accesul Minskului pe pieţele de capital din UE.

Aceste sancţiuni economice se adaugă interdicţiei de zbor în UE pentru companiile aeriene din Belarus, în timp ce survolarea acestei ţări şi aterizarea pe aeroporturile sale sunt nerecomandate companiilor din UE.

Totodată, UE a inclus alte 78 de nume pe lista sa neagră, care numără acum 166 de persoane, printre care și Lukaşenko şi doi dintre fiii săi, şi 15 entităţi cu legături cu regimul.

În plus, noua rundă de măsuri restrictive a vizat şapte persoane şi o entitate care au fost desemnate în legătură cu aterizarea forţată şi ilegală a unui zbor Ryanair la Minsk, în Belarus, la 23 mai 2021, fapt care a pus în pericol siguranţa aviaţiei, şi cu reţinerea de către autorităţile belaruse a jurnalistului Roman Protasevici şi a Sofiei Sapega. Printre cei vizaţi se numără, de asemenea, mai multe personalităţi importante din mediul de afaceri care sprijină regimul Lukaşenko şi beneficiază de pe urma acestuia.

Măsurile restrictive ale UE privind Belarusul se aplică în prezent unui număr total de 166 de persoane şi 15 entităţi. Cei desemnaţi fac obiectul îngheţării activelor, iar cetăţenilor şi întreprinderilor din UE li se interzice să pună fonduri la dispoziţia persoanelor şi entităţilor incluse pe listă. Totodată, persoanelor fizice li se aplică o interdicţie de călătorie, care le împiedică să intre pe teritoriul UE sau să îl tranziteze.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

UE ar putea renunța la o parte dintre sancțiunile impuse Siriei. Ce condiții trebuie să îndeplinească noua putere de la Damasc

România are cea mai mare inflație din Uniunea Europeană pentru a noua lună la rând

Oligarhul pro-rus Ilan Șor rămâne sub sancțiunile UE. Decizia luată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Georgienii au ieșit din nou în stradă și promit să reziste până la căderea guvernului care le-a frânt visul european

Partenerii noștri