Beijingul denunță declarația liderilor G7 în care sunt criticate politicile sale în Xinjiang și Hong Kong: „Nu calomniați China”
China a denunțat, luni, declarația comună a liderilor G7, prin care au fost criticate acțiunile țării în Xinjiang, Hong Kong sau în ce privește relația cu Taiwan, relatează Reuters. China a calificat opinia comună a liderilor G7 drept o „interferență în afacerile interne ale țării” și a cerut acestora „să nu mai calomnieze”.
Duminică, liderii țărilor G7, reuniți la Cornwall, au condamnat acțiunile represive pe care guvernul chinez le întreprinde în provincia majoritar musulmană Xinjiang, dar și anihilarea democrației din Hong Kong. Subiectul stabilității și păcii în strâmtoarea Taiwan s-a aflat, de asemenea, pe lista discuțiilor.
Ca răspuns, ambasada chineză de la Londra și-a anunțat nemulțumirea și a susținut că se opune oricăror mențiuni cu privire la Xinjiang, Hong Kong sau Taiwan care „distorsionează faptele” și care „expun intențiile sinistre ale câtorva țări precum Statele Unite”.
„În condițiile în care pandemia de Covid-19 continuă să afecteze lumea, iar economia globală este încă încetinită, comunitatea internațională are nevoie de unitate și de cooperarea tuturor țărilor și nu de politică de clică”, a transmis ambasada chineză.
„Nu acceptăm implicarea în afacerile interne ale Chinei, reputația Chinei nu trebuie mânjită, iar interesele Chinei nu trebuie încălcate. Vom lupta cu îndârjire pentru apărarea suveranității, securității și dezvoltării noastre și vom lupta împotriva nedreptăților și atacurilor împotriva Chinei
Îndemnăm SUA și pe ceilalți membri ai G7 să prezinte faptele, să înțeleagă situația, să nu mai calomnieze China, să nu se mai implice în afacerile interne ale Chinei și să nu mai prejudicieze interesele Chinei”, au adăugat reprezentanții ambasadei Chinei la Londra.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News