Live

„Batalionul Special Buriația”: 3.000 de militari nord-coreeni vor lupta pentru Putin în regiunea Kursk împotriva trupelor ucrainene

Data actualizării: Data publicării:
Kim Jong-Un asistă la un atrenament al trupelor speciale nord-coreene. Foto: Profimedia Images

Rusia intenţionează să încorporeze într-una dintre brigăzile sale de asalt circa 3.000 de soldaţi nord-coreeni care ar putea fi desfăşuraţi în provincia rusă de graniţă Kursk unde armata ucraineană a ocupat o porţiune de teritoriu, afirmă surse din serviciul militar de informaţii ucrainean (GUR) citate de publicaţia Kiev Post, preluată marţi de agenţia EFE, informează Agerpres.

Conform acestor surse, soldaţii nord-coreeni vor intra în rândurile Batalionului Special Buriaţia (denumit astfel după numele unei republici din Extremul Orient rus), care este în curs de constituire în cadrul Brigăzii 11 Aeropurtate de Asalt a armatei ruse. Aceştia ar urma să fie echipaţi cu armament uşor şi să fie desfăşuraţi în apropierea oraşului Sudja, cea mai importantă localitate căzută sub controlul trupelor ucrainene în Kursk şi unde se află un nod de transport al gazelor ruseşti către Europa.

Militari nord-coreeni în timpul unui antrenament, imagini publicate de Phenian în octombrie 2024. Foto: Profimedia Images

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat luni seara că, în prezent, Coreea de Nord îşi sporeşte contribuţia la efortul rus de război. El a spus că a primit din partea serviciilor de informaţii rapoarte despre „intenţiile ruşilor pentru toamnă şi iarnă de a implica cu adevărat Coreea de Nord în război”.

Liderul de la Kiev a dezvăluit că a fost informat de serviciile de spionaj ucrainene despre intenţiile Rusiei pentru această toamnă şi iarnă şi despre „implicarea reală” a Coreei de Nord în război, menţionând că sunt şi alte state care „din păcate, investesc în prelungirea războiului”.

„A avut loc o reuniune a Înaltului Comandament. Au fost discutate mai multe probleme. Printre cele principale s-a numărat raportul serviciilor de informaţii - Serviciul de Informaţii Externe şi GUR (Direcţia de informaţii a armatei - n.r.) - privind intenţiile ruşilor pentru toamnă şi iarnă. Totul este foarte detaliat: implicarea reală a Coreei de Nord în război; sunt incluse şi relaţiile Rusiei cu alte ţări care, din păcate, investesc în prelungirea războiului”, a anunţat Zelenski în discursul său video.

Cu o seară înainte, tot în discursul către naţiune, Zelenski afirmase pentru prima oară că Phenianul are acum soldați care luptă alături de trupele ruse în Ucraina.

De altfel, ingineri militari nord-coreeni sunt deja prezenți pe frontul din Ucraina pentru a ajuta Rusia să utilizeze mai bine rachete balistice KN-23, produse în Coreea de Nord, au declarat zilele trecute oficiali de rang înalt din Kiev și Seul, citați de The Guardian.

 În plus, oficialii sud-coreeni și ucraineni au declarat că au existat deja morți în rândul militarilor nord-coreeni, după un atac de săptămâna trecută în care ucraineni au bombardat cu rachete pozițiile rusești din regiunea Donețk.

Bază de antrenament a militarilor Phenianului în Mariupol

De asemenea, partizanii ucraineni din zona Mariupol susțin că militarii Phenianului și-au stabilit o tabără de antrenament în această regiune.

Potrivit statelor occidentale, Coreea de Nord a furnizat Rusiei mari cantităţi de muniţii pentru războiul din Ucraina, în special obuze de calibrul 152 mm şi rachete de 122 mm pentru lansatoarele multiple BM-21 Grad. De asemenea, Rusia a folosit în acest conflict şi rachete balistice nord-coreene, afirmă Pentagonul. În schimbul muniţiilor livrate, Coreea de Nord a primit din partea Rusiei alimente şi asistenţă pentru programul său de sateliţi, conform informaţiilor obţinute de SUA şi Coreea de Sud.

Anul trecut, Coreea de Nord a livrat în 3 luni Rusiei un milion de obuze de artilerie, o cantitate care o depășește pe cea a obuzelor livrate Ucrainei de țările UE pe durata întregului război ruso-ucrainean. În același timp, cantitățile de muniții nord-coreene primite de Rusia reprezintă jumătate din cât a furnizat SUA Ucrainei (2 milioane de obuze) în cele 20 de luni de conflict. Conform unei analize bazate din surse deschise, doar din studierea și analizarea imaginilor furnizate de sateliții civili, Phenianul a livrat Rusiei nu mai puțin de 2.000 de containere maritime, cu diferite tipuri de muniții de artilerie.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consiliul Europei: Rusia jefuiește și distruge situri de patrimoniu ca „să șteargă identitatea culturală a Ucrainei”

Propagandă anti-UE din fața altarului, în R. Moldova. Un preot le spune enoriașilor că „democrația” vine de la „demoni”

Rețea de export ilegal de substanțe chimice în Rusia, inclusiv pentru arme, descoperită în Spania

Situație disperată pentru gigantul rus Gazprom, după ce a înregistrat pierderi de șapte miliarde de dolari

Partenerii noștri