Video Bătălia pentru Bahmut. Prigojin s-a filmat noaptea în primărie și spune din nou că a capturat orașul
Șeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a proclamat o nouă victorie a rușilor în Bahmut, după ce în mai multe rânduri a anunțat lunile trecute că orașul a fost cucerit. Bahmut nu a căzut încă, dar rușii încercă să preia controlul total asupra orașului, afirmă Kievul.
„Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial”. Avertismentul ministrului de Externe al Ungariei
„Pălăriile Patriei”. Profesoare din Rusia, păcălite să facă și să poarte coifuri din staniol. Motivul invocat de cel care a făcut farsa
Cea mai modernă dronă a Moscovei a fost doborâtă
Avertismentul șefului Poliției din R. Moldova după ce Rusia a plătit 130.000 de moldoveni să voteze anti-UE la referendum
Mesaj Ro-Alert în județul Tulcea, după un nou atac al Rusiei asupra Ucrainei
Alertă de radiații la granița NATO-Rusia
Putin l-a trimis pe Şoigu în Coreea de Nord după arme
„Ce aproape e, miroase a praf de pușcă. Aoleu, ce e aici”. Mărturia unei localnice care a filmat atacul rușilor la granița României
Kremlinul îl acuză pe Klaus Iohannis că distorsionează istoria. „Aşteptaţi-vă la probleme la scară planetară”
Într-un material video publicat duminică noaptea, Prigojin susține că, din punct de vedere legal, a preluat controlul la Bahmut și că armata ucraineană este concentrată în părțile de vest ale orașului. Prigojin a dedicat momentul bloggerului rus asasinat la Sankt Petersburg.
„2 aprilie 2023, ora 23:00. Am ridicat steagul rusesc cu inscripția lui Vladlen Tătarski și steagul PMC „Wagner” pe clădirea administrației orașului Bahmut. Din punct de vedere legal, Bahmut a fost cucerit. Inamicul este concentrat în raioanele vestice”, a spus Prigojin.
You won't believe it, but Prigozhin has "captured Bakhmut" again
— NEXTA (@nexta_tv) April 2, 2023
"April 2, 2023, 23:00. We raised a Russian flag with the inscription "Good memory to Vladlen Tatarsky" and the flag of the PMC "Wagner" on the city administration of Bakhmut. Legally, #Bakhmut is taken. The enemy… pic.twitter.com/hJLXv4RehK
Imaginile geolocalizate confirmă că rușii au ocupat clădirea administrației din Bahmut și încearcă să controleze pe deplin zona din nord-estul orașului. Este posibil să ucrainenii să fi decis să se retragă la vest de linia de cale ferată pentru o mai bună apărare.
Wagner is confirmed in Bakhmut district administration building. It is unlikely that 🇺🇦 still fully controls the area northeast of this due to encirclement danger because of pressure from AZOM. It's possible that 🇺🇦 decided to withdraw west of the railway line for better defense. pic.twitter.com/50y1am4FT2
— NOËL 🇪🇺 🇺🇦 (@NOELreports) April 3, 2023
Ucraina spune că Bahmut nu este încă cucerit
Luptele din zona oraşului Bahmut, în estul Ucrainei, rămân „deosebit de intense”, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski duminică seara, fără a oferi vreun indiciu că oraşul ar fi căzut în cele din urmă în mâinile trupelor ruse, aşa cum a anunţat anterior patronul grupului paramilitar privat rus Wagner, Evgheni Prigojin, potrivit Reuters şi AFP.
În acelaşi timp, Statul Major al forţelor armate ucrainene a recunoscut luni în buletinul său informativ zilnic că trupele ruse „fac încercări pentru a prelua controlul total” asupra Bahmut, într-o referire neobişnuită din partea Kievului în notele sale oficiale cu privire la posibilitatea cuceririi complete a acestui oraş din regiunea Doneţk de către Rusia, notează EFE, potrivti Agerpres.
„În direcţia Bahmut, inamicul nu încetează să atace oraşul (Bahmut) în încercarea de a prelua controlul total” al acestuia, se arată în nota Statului Major General, publicată luni, puţin după ora locală 06:00 (04:00 GMT), pe contul său de Facebook.
„Inamicul nu-şi încetează asaltul asupra Bahmut. Cu toate acestea, apărătorii ucrainenii menţin cu curaj oraşul, respingând numeroasele atacuri inamice”, indica Statul Major ucrainean în buletinul său informativ de duminică seara pe pagina sa de Facebook, potrivit AFP.
În mesajul său zilnic către populaţie dat publicităţii în noaptea de duminică spre luni, preşedintele Volodimir Zelenski le mulţumeşte „soldaţilor care luptă la Avdiivka, Mariinka şi Bahmut”. „În special la Bahmut. Este deosebit de intens acolo”, afirmă el.
O sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) remarcă în acelaşi timp că intensitatea luptelor din Bahmut se schimbă în mod constant şi depinde în principal de aprovizionarea cu muniţie a fiecărei părţi.
În acest context, Reuters notează că liderul Wagner a făcut şi înainte afirmaţii premature.
Ministrul ucrainean adjunct al apărării, Hanna Maliar, a calificat situaţia de la Bahmut drept tensionată, indicând că forţele ucrainene îşi apără poziţiile, iar trupele ruse continuă să atace fără să ţină cont de pierderi.
Proeminentul analist militar ucrainean Oleh Jdanov (ofiţer în rezervă) a afirmat că luptele au cuprins deja centrul Bahmut. Forţele ucrainene au respins 25 de atacuri inamice, dar forţele ruse au capturat uzina metalurgică AZOM, pe care trupele ucrainene o apăraseră timp de zile întregi.
„Inamicul atacă centrul oraşului dinspre nord, est şi sud, încercând să cucerească oraşul în întregime”, a spus Jdanov, care are legături strânse cu armata ucraineană, într-un comentariu video pe Youtube.
Trupele ruse au progresat în ultimele luni la Bahmut dinspre nord şi sud, tăind mai multe rute de aprovizionare ucrainene şi preluând sub control partea de est a oraşului. La 20 martie, Evgheni Prigojin a afirmat că Wagner controlează de acum 70% din Bahmut.
Bahmut este de luni de zile punctul cel mai fierbinte de pe întreaga linie a frontului, unde se dau cele mai înverşunate lupte. Rusia vrea să cucerească oraşul pentru a-şi continua înaintarea spre est, în timp ce Ucraina opune rezistenţă pentru a opri ofensiva şi a epuiza inamicul în această bătălie.
Comandanţi militari ucraineni lasă să se înţeleagă că propria lor contraofensivă - cu sprijinul tancurilor occidentale nou livrate şi al altor echipamente - nu este departe, dar subliniază totodată importanţa menţinerii Bahmut până atunci, conform EFE.
Editor : R.K.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News