Exclusiv Băsescu, despre alegerile din SUA: Trump are toată suflarea republicană de partea lui. Situația lui Biden mă doare
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a comentat la Digi24 dezbaterile prezidențiale din Statele Unite: „Nu poți să-l confunzi pe Zelenski cu Putin”. Băsescu crede că Trump este avantajat de tentativa de asasinat, însă consideră că Biden este președintele care ar ajuta România mai mult.
Campania electorală nu a ajuns în cătunele din munți: „N-am știut”
Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală
Ciucă, despre retragerea lui Orban din cursa pentru Cotroceni: Mie îmi pare foarte rău
Lasconi către Geoană: „Băsescu vă bate şi când nu participă”
Cum îl descrie Sylvester Stallone pe Donald Trump
Motivul pentru care România vrea ca ridicarea vizelor pentru SUA să fie anunțată înainte ca Trump să-și preia mandatul
Putin l-a felicitat pe Trump „pentru alegerea în funcția de președinte” al SUA
Joe Biden, discurs către națiune după victoria lui Trump
Corespondență Digi24 de la Washington
Traian Băsescu crede că tentativa de asasinat a lui Donald Trump l-a ajutat pe fostul președinte american să câștige mai mult electorat, dar și să atenueze tensiunile republicanilor: „Îl avantajează în partid în mod categoric. Incidentul strânge tot partidul în jurul lui Trump. Dacă până acum erau disensiuni, moțiuni, diferite grupuri centrifuge, în momentul de față are toată suflarea republicană de partea lui”, a explicat fostul președinte al României în cadrul emisiunii „În Fața Ta” de la Digi24.
Băsescu, despre Biden: Nu poți să-l confunzi pe Zelenski cu Putin
Traian Băsescu a criticat ultimele apariții dezastruoase ale președintelui Joe Biden și spune că se îndoiește de starea cognitivă a candidatului democraților: „Mare dificultate pentru Joe Biden, mai ales prin prisma gafelor pe care le-a făcut și oricât insistă să spună că stă foarte bine din punct de vedere cognitiv, că a fost controlat medical, că știe pe ce lume trăiește, domnule, nu poți să-l confunzi pe Zelenski cu Putin. Nu poți. Nu poți să fii lângă președintele Franței împreună cu soția lui și soția ta și să dai să te așezi la un ceremonial unde n-aveai scaun”, a explicat fostul președinte al României. „Nu poți să mai treci peste lucruri care sunt extrem de grave. Trebuie să pleci în stânga, dar o iei în dreapta, mai aleargă ăștia după tine să te aducă pe direcția bună”, a adăugat acesta.
Traian Băsescu: Am avut o relație excepțională cu Biden, situația lui mă doare
„Toate lucrurile acestea pot fi pasagere, dar eu vreau să știu (...) că liderul lumii libere este unul sănătos, care ia decizii cum trebuie, care când spune da, e în urma unei analize și nu în urma unei alunecări din realitate. Deci vreau să mă mândresc cu liderul lumii”, a comentat Băsescu despre starea de sănătate a lui Joe Biden.
„Am avut o relație excepțională, deci situația lui mă doare (...) Noi am lucrat pe ideile mari cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, și cu secretarul de stat al Statelor Unite. Dar este un document care nouă ne-a deschis calea spre securitate”, a explicat Traian Băsescu.
Întrebat cine ar putea fi președintele american care să ajute România mai mult în următorul mandat, Traian Băsescu a spus: „Categoric, Biden, oricât sunt eu de mofturos, nu-mi place când o ia în stânga, în loc să o ia în dreapta. Nu-mi place că îl confundă pe Zelenski”.
Editor : Rebeca Manea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News