Australia va demonta camerele de supraveghere fabricate în China, de frică să nu fie folosite pentru spionaj
Autoritățile din Australia vor îndepărta camerele de supraveghere fabricate în China din toate bazele militare și din siturile de apărare, din cauza temerilor cu privire la compromiterea securității naționale, relatează BBC.
Decizia vine după încheierea unui audit care a arătat că există 900 de dispozitive fabricate de companiile Hikvision și Dahua în spații deținute de guvern. Acțiuni similare au fost făcute și de guvernele britanic și american, anul trecut, care au motivat prin faptul că informațiile de pe aceste dispozitive ar putea fi accesate de guvernul chinez.
Hikvision susține că aceste temeri sunt nefondate, în timp ce Dahua nu a răspuns solicitărilor.
Auditul guvernului australian a decoperit camere și alte echipamente de securitate în peste 200 de clădiri, în aproape fiecare departament, inclusiv în cele de afaceri externe și în departamentele procurorului general.
Cel puțin un dispozitiv a fost descoperit într-un departament din domeniul apărării, însă numărul lor total din situri este necunoscut.
Ministrul apărării australian, Richard Marles, a declarat, joi, că guvernul va găsi și va îndepărta camerele din toate aceste locuri pentru a le face „complet securizate”.
„Nu cred că ar trebui să supraapreciem seriozitatea situației, dar este ceva semnificativ care ne-a fost adus în atenție și o vom rezolva”, a declarat el.
Procurorul general Mark Dreyfus a spus că și clădirile guvernamentale vor fi evaluate pentru a determina dacă și acolo e nevoie de îndepărtarea de camere. Ministrul din umbră pentru securitate cibernetică, James Paterson, care a cerut auditul, spune că este nevoie de îndepărtarea camerelor și de acolo.
El spune că Australia nu are nicio cale de a afla dacă informațiile colectate de dispozitive sunt transmise serviciilor chineze de informații.
Legea securității naționale din China poate fi folosită de guvernul de la Beijing pentru a obliga orice compania sau cetățean să „sprijine, asiste sau să coopereze cu serviciile de informații”.
Paterson spune și că Australia nu ar trebui să sprijine Hikvision sau Dahua din considerente morale – pentru că ambele companii au fost implicate direct în abuzuri față de drepturile omului și în campanii de spionaj în masă al uigurilor din Xinjiang.
Hikvision susține, de cealaltă parte, că este „categoric falsă” acuzația că reprezintă o amenințare pentru securitatea națională australiană. Compania susține că nu poate accesa datele video ale utilizatorilor camerelor sale și că, prin urmare, nu poate nici să le trimită unor terți.
În luna noiembrie a anului trecut, Regatul Unit a blocat, de asemenea, instalarea de noi camere de supraveghere produse de Dahua și Hikvision în „spații vulnerabile”, din cauza îngrijorărilor de securitate. Guvernul britanic a precizat și că va evalua dacă dispozitivele deja existente ar trebui îndepărtate.
Câteva zile mai târziu, guvernul american a interzis vânzarea și importul de echipamente de comunicații de la cinci companii chinezești, inclusiv Dahua și Hikvision.
Premierul Anthony Albanese a spus că nu este interesat de felul în care va reacționa guvernul chinez la decizie, pentru că „Australia acționează în acord cu interesul ei național. Facem asta în mod transparent și o vom continua să o facem”.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News