Live

Atac sângeros lângă Atena: Șase persoane, împuşcate mortal într-un schimb de focuri de armă

Data actualizării: Data publicării:
Atac sângeros lângă Atena. Foto: ekathimerini.com

Şase persoane au fost împuşcate mortal luni, în apropiere de Atena, într-un schimb de focuri ce ar putea fi legat de crima organizată. Acesta este unul dintre cele mai sângeroase episoade de acest gen pe care le-a cunoscut Grecia, relatează AFP, preluată de News.ro.

Victimele au fost găsite în oraşul de coastă Artemida, la 35 km est de capitala Greciei, a precizat poliţia într-un comunicat.

„Şase persoane cu răni fatale au fost descoperite după ce s-au tras focuri de armă”, se arată în comunicat.

Mai multe crime atribuite unui război între bande au avut loc în Grecia în ultimele luni, la originea cărora se află contrabanda cu combustibil, potrivit presei. Însă bilanţul morţilor în urma schimbului de focuri de luni este neobişnuit de ridicat.

În iunie, un fost deţinut în vârstă de 37 de ani a fost împuşcat mortal în faţa casei sale din Atena, împreună cu un alt bărbat.

Cu un an mai devreme, un proprietar de benzinărie a fost ucis în firma sa din Gerakas, la periferia Atenei.

În ambele atacuri au fost folosite Kalaşnikov-uri, populare în rândul crimei organizate din Grecia. Familia proprietarului benzinăriei a susţinut ulterior că acesta a fost ţinta „şantajiştilor şi a membrilor crimei organizate”, deoarece „a refuzat să ia parte la o afacere ilegală”.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul prinț Pavlos intenționează să ceară cetățenia greacă. Dar n-are nume de familie

Tinerii infractori din Grecia vor fi obligați să participe la activități sportive în cadrul programelor de combatere a delincvenței

Cine este autoarea atacului armat la o școală din SUA. „Samantha” avea 15 ani și se numără printre victime

Grecia va elimina comisioanele și tarifele bancare pentru unele tranzacții cu amănuntul, pentru atenuarea efectelor crizei

Partenerii noștri