Live

Atac masiv cu drone asupra Kievului. Armata lui Putin a lansat 63 de aparate de zbor fără pilot

Data actualizării: Data publicării:
Dronă rusească în timpul unui atac asupra Kievului. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto- Profimedia Images

Rusia a trimis două valuri de drone asupra capitalei Kievului în cursul nopţii de joi spre vineri, ceea ce a reprezentat al 15-lea atac aerian asupra orașului în această lună, au declarat vineri oficialii ucraineni. 

Peste o duzină de drone au fost doborâte deasupra oraşului în timpul atacului, care a durat circa patru ore, a postat administratorul militar al oraşului, Serhii Popko, pe Telegram, transmite Reuters, potrivit Agerpres. 

El a adăugat că autorităţile nu au primit sesizări privind persoane rănite, dar a precizat că fragmentele de drone distruse au declanşat un incendiu care a fost stins mai târziu.

Corespondenţii Reuters au relatat că au auzit mai multe explozii vineri dimineaţă.

În total, forţele aeriene ucrainene au distrus 36 dintre cele 63 de drone lansate în cursul nopţii de Rusia în diferite părţi din Ucraina, au anunţat forţele aeriene ale Kievului.

Cele mai multe drone lansate din Rusia au fost doborâte în regiunile Kiev şi Odesa, a adăugat sursa citată, în timp ce în cazul altor 16 s-a pierdut semnalul de localizare.

Rusia a negat că vizează civili în invazia la scară largă a Ucrainei, declanşată în februarie 2022, dar a lansat cu regularitate rachete şi drone asupra unor oraşe din spatele liniei frontului, notează Reuters

Editor : A.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri