Live

Atac israelian asupra unui oraș din sudul Libanului: cel puțin opt oameni au fost uciși și alți 25 răniți

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Cel puţin opt persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite într-un atac israelian, duminică, în apropiere de Saida, principalul oraş din sudul Libanului relativ ferit de violenţe până în prezent, conform unui anunţ făcut de Ministerul libanez al Sănătăţii, transmite AFP, potrivit Agerpres. 

O informare anterioară menţiona cinci morţi şi 13 răniţi în această lovitură asupra suburbiei Haret Saida, situată la aproximativ 60 de km de graniţa cu Israelul.

Potrivit unui corespondent AFP la faţa locului, a fost lovită o clădire cu trei etaje, ultimul fiind complet distrus. Clădirile învecinate şi zeci de magazine din apropiere au fost avariate.

Armata libaneză a blocat accesul în zonă, în timp ce ambulanţele au evacuat victimele, potrivit corespondentului.

Regiunea este dens populată după ce persoane strămutate din zonele sudice ale ţării s-au refugiat în zonă.

Atacul nu a fost precedat de un apel din partea Israelului de a evacua zona.

Duminică, armata israeliană a ordonat evacuarea unei serii de oraşe din sudul Libanului, unde de aproape o lună desfăşoară o ofensivă terestră împotriva grupării şiite Hezbollah, aliat al Iranului, care duminică a lansat cel puţin 90 de proiectile împotriva teritoriului israelian.

Într-un mesaj pe reţelele de socializare, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Avichay Adraee, a cerut locuitorilor din oraşele Tafhata, Ghasaniya, Babliyeh, Zrarieh, Qasiba, Habush, Kfar Rman, Arnun, Yahmar, Khiyam, Khirbet, Arab al Lawziyeh, Marwaniya şi Deir Siryan să se deplaseze la nord de râul Awali, situat la peste 50 de kilometri de graniţa cu Israelul, potrivit EFE.

În pofida acestor ordine şi a continuării ofensivei terestre şi aeriene, Israelul a detectat duminică lansarea a cel puţin 90 de proiectile din Liban, potrivit comunicatelor militare, în care cel puţin doi israelieni au fost grav răniţi în nordul ţării.

Evacuare forțată 

De când şi-a început invazia în sudul Libanului în urmă cu aproape o lună, Israelul a ordonat evacuarea forţată a aproximativ o sută de oraşe din zonă, ceea ce echivalează, potrivit ONU, cu mai mult de un sfert din întreg teritoriul Libanului. În toate cazurile, autorităţile le-au cerut civililor libanezi să se deplaseze dincolo de râul Awali, mult mai la nord decât râul Litani (30 de kilometri), care marchează zona demilitarizată desemnată de ONU după războiul din 2006 dintre Israel şi Hezbollah, unde nu ar trebui să existe nicio prezenţă armată în afara celei a autorităţilor libaneze şi a misiunii ONU (UNIFIL).

De când Israelul şi-a lansat invazia în sudul Libanului, cel puţin 39 de soldaţi sau rezervişti israelieni au fost ucişi în atacuri în jurul graniţei: 30 pe teritoriul libanez - patru dintre ei sâmbătă - şi 9 pe teritoriul israelian. Sâmbătă, alţi cinci soldaţi israelieni, inclusiv trei rezervişti şi un ofiţer, au fost grav răniţi.

Peste 2.600 de persoane au fost ucise şi alte 12.000 au fost rănite în Liban de la începutul luptei dintre Israel şi Hezbollah, pe 8 octombrie 2023, la o zi după izbucnirea războiului în Fâşia Gaza. Marea majoritate a acestor decese s-a înregistrat de la începutul, în urmă cu o lună, a campaniei israeliene masive de bombardare a Libanului, care a forţat strămutarea a peste 1,2 milioane de persoane.

Într-un comunicat, forţele israeliene au declarat că au ucis zeci de militanţi Hezbollah în sudul Libanului săptămâna aceasta. Vineri, forţele israeliene l-au ucis într-un atac aerian pe comandantul Bint Jbeil, unul dintre cele mai importante oraşe din sudul districtului Nabatiye, pe care l-au identificat ca fiind Ahmad Jafar Matuq. Sâmbătă, ei l-au ucis pe succesorul lui Matuq şi pe şeful de artilerie al oraşului într-un alt atac, conform unui anunţ făcut de armată duminică.

Hezbollah ripostează 

Hezbollah a anunţat duminică că a bombardat mai multe ţinte în nordul Israelului, potrivit AFP.

În comunicate separate, puternica formaţie pro-iraniană a anunţat că a „lansat o salvă de rachete" împotriva „bazei Zvulun pentru industrii militare", la nord de Haifa, şi a bombardat oraşul Nahariya (nord).

Hezbollah a mai susţinut că a „lansat o escadrilă de drone de atac împotriva zonei industriale Bar-Lev", în apropierea oraşului Acra (la nord) şi că a vizat o adunare de soldaţi israelieni, în apropiere de Carmiel, în Galileea de Vest.

Sâmbătă seara, Hezbollah a lansat, în premieră, un apel pentru evacuarea a 25 de localităţi din nordul Israelului, printre care Kiryat Shmona, Nahariya şi Carmiel, potrivit dpa.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Israelul l-a numit pe Yechiel Leiter, un apropiat al premierului Netanyahu, în funcţia de ambasador în SUA

Un rabin care are și cetățenie moldovenească, găsit mort în Emiratele Arabe. Israelul acuză „un act terorist antisemit”

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore, afirmă surse medicale palestiniene

Liban acuză Israelul că a bombardat o clădire rezidenţială din centrul Beirutului. „Un masacru terifiant”

Partenerii noștri