Atac armat la o ceremonie de absolvire a unei universități din Filipine. Cel puțin trei persoane au murit
Trei persoane au fost ucise duminică într-un atac armat la o universitate din capitala Filipinelor, Manila, în ceea ce, conform autorităţilor, pare să fie un asasinat ţintit, potrivit AFP.
Incidentul s-a produs la Universitatea Ateneo din Manila în momentul în care studenţi la Drept şi familiile lor se adunau pentru o ceremonie de înmânare de diplome la care urma să asiste şi preşedintele Curţii Supreme din Manila.
Rose Furigay, fost primar al unui oraş din provincia sudică Basilan şi a cărei fiică se număra printre absolvenţi, a fost ucisă, a declarat Joy Belmonte, primarul aglomerării urbane unde s-a derulat atacul, Quenzon City.
Asistentul lui Rose Furigay şi un agent de securitate al universităţii au murit, de asemenea. Presupusul atacator a fost arestat, transmite Agerpres.
Fiica lui Rose Furigay a fost rănită şi se află în "stare stabilă" la spital, conform poliţiei.
"Suntem extrem de îndureraţi şi îndoliaţi de acest eveniment", a declarat Joy Belmonte pentru AFP.
Atacurile în şcoli şi universităţi sunt rare în Filipine, în ciuda regulilor laxe privind armele de foc. Însă asasinatele ţintite asupra politicienilor sunt destul de dese, în special în timpul alegerilor.
Președintele proaspăt ales Ferdinand Marcos Jr. a promis că atacul va fi investigat rapid și cei din spatele crimelor vor fi aduși în fața justiției, scrie ABC News.
„Suntem șocați și întristați de evenimentele de astăzi. Plângem alături de cei îndoliați, răniți și cei ale căror cicatrici din această experiență vor fi adânci”, a transmis președintele filipinez.
Citește și: Sara Duterte, fiica președintelui filipinez în funcție, a depus jurământul de vicepreședinte
Editor : Marco Badea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News