Galerie Foto Atac al Israelului în Siria: patru morți după o lovitură asupra unei clădiri din Damasc, frecventată de membri ai Hezbollah
O lovitură israeliană lansată la Damasc asupra unui imobil „frecventat de Gardienii Revoluţiei iranieni şi de membri ai Hezbollah” a provocat marţi moartea a patru persoane, relatează AFP care citează Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), transmite Agerpres.
La rândul său, agenţia de presă oficială siriană Sana a anunţat un „atac israelian care a vizat un imobil rezidenţial din districtul Mazzé”, unde se află în special misiuni diplomatice şi birouri ale ONU.
Televiziunea oficiala siriană a anunţat răniţi în acest atac, între care femei şi copii.
„Israelul a vizat o clădire frecventată de înalţi lideri ai Gardienilor Revoluţiei iranieni (armata ideologică a Republicii Islamice Iran, n.red.) şi de membri ai Hezbollah-ului libanez, precum şi o maşină parcată în faţa clădirii, omorând patru persoane”, a declarat OSDO, un ONG cu sediul la Londra care are o importantă reţea de corespondenţi în Siria.
Miercurea trecută, o lovitură în acelaşi cartier s-a soldat cu mai mulţi morţi, între care ginerele liderului Hezbollah Hassan Nasrallah, ucis pe 27 septembrie la Beirut, potrivit OSDO.
De când a izbucnit războiul civil în 2011, în Siria, Israelul a efectuat sute de raiduri asupra ţării, vizând armata siriană şi grupurile pro-iraniene, în special Hezbollah, desfăşurate în sprijinul forţelor guvernamentale.
Editor : B.E.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News