Live

Atac al Iranului asupra Israelului: Marea Britanie a participat la operațiunea de doborâre a rachetelor lansate de Teheran

Data publicării:
Rachete iraniene fotografiate deasupra Ierusalimului. Foto. Profimedia Images

Forțele armate ale Regatului Unit au fost implicate marți seară într-o operațiune de doborâre a rachetelor lansate de Iran către Israel, a confirmat ministrul britanic al apărării, John Healey, potrivit Politico.

„Forțele britanice și-au jucat în această seară rolul în încercarea de a preveni o nouă escaladare în Orientul Mijlociu”, a spus Healey într-o declarație. „Vreau să mulțumesc întregului personal britanic implicat în operațiune pentru curajul și profesionalismul lor”.

Atacul direct al Iranului asupra Israelului este cel mai recent dintr-o serie de escaladări între cele două puteri regionale. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis să riposteze.

Într-un discurs televizat, premierul britanic Keir Starmer a declarat: „Sunt profund îngrijorat de faptul că regiunea este pe marginea prăpastiei și sunt profund îngrijorat de riscul unui calcul greșit”.

Marea Britanie a oprit recent vânzarea unor arme către Israel, deoarece o analiză juridică a identificat riscul ca acestea să fie utilizate prin încălcarea dreptului umanitar în războiul țării asupra Fâșiei Gaza, care a ucis până acum peste 40.000 de persoane. Interdicția i-a adus noului premier britanic o mustrare din partea lui Netanyahu.

Starmer a declarat că susține „dreptul Israelului la autoapărare”, iar anularea licențelor nu a afectat eforturile de creștere a schimburilor comerciale dintre cele două țări.

Vorbind după atacul iranian, dar înainte ca implicarea britanică în respingerea acestuia să fie confirmată, liderul britanic a declarat: „Suntem alături de Israel și îi recunoaștem dreptul la autoapărare în fața acestei agresiuni”.

Starmer și-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la situația din Orientul Mijlociu, în condițiile în care apelurile pentru o încetare a focului au rămas fără ecou. El a declarat că a vorbit cu președintele francez Emmanuel Macron și cu cancelarul german Olaf Scholz pentru a „încerca să găsească spațiul pentru o soluție politică” la conflict.

Potrivit unui raport Downing Street, liderii au subliniat necesitatea unei deescaladări și a unei încetări a focului între Israel și Hezbollah „în conformitate cu Rezoluția 1701 a Consiliului de Securitate al ONU”, care a încercat să pună capăt ostilităților între Hezbollah și Israel în 2006 prin crearea unei zone tampon.

Starmer, al cărui guvern este în contact strâns cu autoritățile israeliene, a repetat, de asemenea, apelul său către cetățenii britanici aflați în Liban de a părăsi țara, spunând: „Situația din Liban este din ce în ce mai gravă ... Trebuie să plecați acum ... Nu așteptați”.

Iranul a lansat marți seară 180 de rachete către Israel, în cel mai dur atac al Teheranului către statul evreu, care a reușit să-l respingă cu ajutorul sistemului său Iron Dome și a asistenței din partea SUA.

Editor : B.E.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Visul unei noi Atlantide: Un milionar misterios finanțează dezvoltarea primei „așezări umane permanente” în adâncul oceanului

Hamas eliberează încă trei ostatici, după 498 de zile de captivitate

Sute de deținuți palestinieni vor fi eliberați sâmbătă în schimbul a trei ostatici israelieni. 36 sunt condamnați pe viață în Israel

Hamas a publicat numele celor trei ostatici israelieni pe care îi va elibera sâmbătă. Toți au dublă cetățenie

Partenerii noștri