Live

Atac aerian asupra Kievului. Drone lansate asupra regiunilor ruse Kursk și Briansk. Ucraina vrea să mobilizeze mai mulți recruți

Data actualizării: Data publicării:
Casă distrusă de fragmente de rachetă care au căzut în regiunea Kiev. Foto: Kyiv Independent/ X (Twitter)

Apărarea antieriană a Ucrainei a respins duminică dimineața un atac aerian rusesc asupra capitalei Kiev. În noaptea de sâmbătă spre duminic, o dronă s-a prăbușit pe un imobil rezidențial din orașul rusesc Kursk, capitala regiunii de la frontiera cu Ucraina, fără a face victime, potrivit autorităților locale. De asemenea, Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse a anunțat că a doborât duminică două drone ucrainene în regiunea Kursk şi în regiunea Briansk, şi aceasta din urmă învecinată cu Ucraina. În acest timp, conducerea ucraineană pregăteşte solicitări suplimentare de recrutare pentru a continua să lupte împotriva invaziei forţelor ruse. Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat că Ucraina trebuie să parcurgă toate etapele necesare pentru ca F-16 “să apară pe cerul” său, spunând că „doar acele state care pot apăra cerul şi îşi onorează aviaţia au adevărata putere”.

LiveText-ul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI.

Rusia: O dronă s-a prăbuşit asupra unui imobil rezidenţial din regiunea frontalieră Kursk

O dronă s-a prăbuşit în noaptea de sâmbătă spre duminică asupra unui imobil rezidenţial din Kursk, capitala regiunii eponime ruse de la frontiera cu Ucraina, fără a face victime, au anunţat autorităţile locale, informează AFP şi Reuters.

"Potrivit primelor informaţii, o dronă s-a prăbuşit asupra unui imobil din Kursk", a scris pe Telegram guvernatorul regional, Roman Starovoit, potrivit Agerpres.

În urma acestui incident, "ferestrele de la mai multe etaje au fost sparte", a declarat Starovoit, precizând că imobilul unei universităţi regionale situate în apropiere a fost de asemenea afectat.

"Nu a izbucnit niciun incendiu, nimeni dintre locuitori nu a fost rănit", a mai subliniat Starovoit.

La rândul său, Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse a afirmat într-un comunicat că a doborât duminică două drone ucrainene în regiunea Kursk şi în regiunea Briansk, şi aceasta din urmă învecinată cu Ucraina.

Sâmbătă, Rusia a afirmat că a doborât trei drone ucrainene în apropiere de Moscova şi în regiunea Belgorod, frontalieră cu Ucraina, şi că un civil a fost ucis, iar alţi şase au fost răniţi în bombardamente ucrainene în aceeaşi zi.

Ucraina respinge un atac aerian asupra Kievului

Sistemele de apărare aeriană ale Ucrainei respingeau în zorii zilei de duminică un atac aerian rusesc la periferia capitalei Kiev, conform informaţiilor transmise pe Telegram de administraţia militară a Kievului, informează Reuters.

Un martor Reuters a raportat zgomotul unei explozii.

Toată Ucraina era sub alertă de raid aerian la ora locală 5:00.

Ucraina se pregăteşte să mobilizeze mai mulţi recruţi pe măsură ce războiul continuă

Conducerea ucraineană pregăteşte solicitări suplimentare de recrutare pentru a continua să lupte împotriva invaziei forţelor ruse, informează sâmbătă dpa, preluat de Agerpres.

"Da, armata ne-a abordat şi probabil va fi un apel suplimentar", a declarat sâmbătă secretarul Consiliului Naţional de Securitate, Olexii Danilov, pentru un post de radio ucrainean. Cu toate acestea, mobilizarea nu va depăşi parametrii deja stabiliţi la începutul războiului, pe 24 februarie 2022, a adăugat el.

Danilov a spus că decizia nu reprezintă o măsură neprogramată şi că mobilizarea este în desfăşurare de un an şi jumătate."Nu este nevoie să facem zgomot, totul merge conform planului pe care îl urmăm în prezent", a adăugat el.

Ucraina a declarat legea marţială după ce Moscova şi-a lansat invazia, ceea ce înseamnă că toţi bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani sunt obligaţi să efectueze serviciul militar dacă sunt chemaţi. Cu toate acestea, unii sunt scutiţi de serviciu din motive de sănătate sau sociale, sau dacă sunt taţi singuri.

Nu se cunoaşte numărul exact al bărbaţilor care au fost mobilizaţi până acum, dar anul trecut, adjunctul ministrului apărării Hanna Maliar a estimat numărul acestora la câteva sute de mii.

Ca urmare a pierderile din luptele în curs noii recruţi trebuie să fie pregătiţi în mod constant pentru a fi trimişi pe front.

Recent, Ucraina a fost marcată de un scandal de corupţie legat de recrutare. Au existat informaţii că un oficial care lucra într-un birou militar districtual a cumpărat proprietăţi în Spania prin presupusa mită primită pentru că a-i declarat inapţi pentru serviciu pe ucrainenii bogaţi.

După ce cazul a fost făcut public, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut o examinare amănunţită a întregului sistem naţional de recrutare militară pentru a elimina corupţia.

La o conferinţă de presă miercuri, preşedintele Zelenski a răspuns că mobilizarea mai multor soldaţi este solicitată de conducerea militară atunci când a fost întrebat dacă ar trebui chemaţi mai mulţi recruţi în contextul pierderilor grele de pe câmpul de luptă.

Zelenski: Doar acele state care pot apăra cerul şi îşi onorează aviaţia au adevărata putere

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, sâmbătă, într-un nou discurs, că Ucraina trebuie să parcurgă toate etapele necesare pentru ca F-16 “să apară pe cerul” său. “Acest lucru va aduce mai aproape revenirea aviaţiei civile pe cerul ucrainean, deoarece va aduce victoria mai aproape şi va oferi Ucrainei mai multă securitate”, a precizat Zelenski, conform News.ro.

“De 30 de ani, în ultima sâmbătă din august, personalul aeronautic ucrainean, atât militar, cât şi civil, îşi sărbătoreşte ziua profesională. Piloţi, ingineri, toţi cei care lucrează în industria aviaţiei, în producţia de aeronave, în transportul aerian. Toţi cei care fac din Ucraina una dintre ţările puternice. Pentru că doar acele state care pot apăra cerul şi îşi onorează aviaţia au adevărata putere. Acum, în acest an, Ucraina trebuie să îndeplinească toate etapele necesare pentru ca F-16 să apară pe cerul nostru. Acesta va fi un nou nivel al aviaţiei militare ucrainene. Iar acest lucru va aduce mai aproape revenirea aviaţiei civile pe cerul ucrainean, deoarece va aduce victoria mai aproape şi va oferi Ucrainei mai multă securitate. Există o mulţime de motive de felicitări în această Zi a Aviaţiei. Există multe lucruri pentru care să fim recunoscători. Şi eu sunt recunoscător. Suntem cu toţii recunoscători”, a spus Volodimir Zelenski.

El a vorbit şi despre accidentul aviatic soldat cu moartea a trei piloţi. “Din păcate, doar aceste cuvinte nu sunt suficiente astăzi. Ieri, un dezastru a avut loc pe cer deasupra regiunii Jitomir. Trei piloţi au murit. Printre ei se afla Andriy Pilshchykov, cu indicativul Juice. Era un ofiţer ucrainean, unul dintre cei care au ajutat foarte mult ţara noastră. Foarte mult! Condoleanţe familiei şi prietenilor, tuturor celor care i-au cunoscut pe băieţi. Ancheta cu privire la cele întâmplate este în curs de desfăşurare. Este prea devreme pentru a vorbi despre detalii. Bineînţeles, toate circumstanţele vor fi clarificate. Bineînţeles, Ucraina nu va uita niciodată pe nimeni care a apărat cerul liber al Ucrainei. Fie ca ei să fie mereu în memoria noastră!”

“Aş dori să mai spun câteva cuvinte astăzi. Mai întâi de toate, războinicii noştri. În sectorul Bahmut, toţi cei care luptă în zonele Klishchiivka, Andriivka şi Kurdiumivka. În sectorul Avdiivka. Maryinka. Sectorul Melitopol, în special, Robotyne. Vă mulţumim pentru tăria de caracter, luptători!

În al doilea rând, partenerii noştri. Începând de astăzi, peste 20 de ţări s-au alăturat deja declaraţiei G7 privind garanţiile de securitate pentru Ucraina. Echipa noastră îşi continuă activitatea. Acum sunt aproape 30 în total, inclusiv G7. Vor mai fi şi altele. Am început negocierile cu Canada pentru un document bilateral privind garanţiile de securitate. Anterior am demarat cu Statele Unite şi cu Regatul Unit. Acest lucru va oferi Ucrainei mult mai multe oportunităţi. Sunt recunoscător fiecărei persoane care lucrează pentru acest lucru!

Iar al treilea punct este emoţiile noastre. Nu ar trebui să ne lăsăm emoţiile să preia controlul nicăieri şi în nimic. Mai ales între noi, în cadrul societăţii, între ucraineni. Vă rog să aveţi grijă unii de alţii. Şi să aveţi timp să le mulţumiţi tuturor celor care ajută la apărare, tuturor celor care ajută Ucraina. Ne apărăm ţara, mergem înainte într-un mod absolut raţional şi aducem victoria noastră - victoria Ucrainei - mai aproape”, a adăugat Zelenski.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce fac „eroii” lui Putin când se întorc de pe frontul din Ucraina. Val de violențe în Rusia, provocat de deținuții care recidivează

Război în Ucraina: vești proaste pentru Kiev, oriunde s-ar uita pe linia frontului. Dar și Rusia este sub presiune

Opoziția din Germania îl acuză pe Olaf Scholz că a contribuit la „propaganda” Kremlinului prin discuția cu Putin

„O altă încercare nereușită a inamicului”. Ucrainenii au distrus cu o dronă un steag plantat de „sabotori” ruși în regiunea Cernihiv

Partenerii noștri