"Așa ceva nu vedeai acum câțiva ani". Vitrine ornate spectaculos și magazine pline de cadouri de Crăciun, în cea mai strictă țară arabă
Cafenelele și restaurantele din Arabia Saudită au fost decorate cu oameni de zăpadă și diverse ornamente de Crăciun, în magazine se vând globuri strălucitoare, iar tot mai mulți saudiți au început să participe la mese festive tradiționale sau la întâlniri cu prietenii în ziua de 25 decembrie. Este o schimbare radicală de atitudine, în țara în care acum câțiva ani nu exista deschidere pentru această sărbătoare, iar petrecerile se țineau în privat.
Odată cu numărul tot mai mare de turiști și cetățeni străini care sosesc în Arabia Saudită, regatul a arătat o mai mare deschidere și toleranță pentru sezonul festiv.
Sydney Turnbull, un cetățean american care locuiește în Arabia Saudită de șapte ani, a declarat pentru Arab News că în primul an a sărbătorit Crăciunul cu ușile închise.
„Auzeai povești despre oameni care fac contrabandă cu pomi de Crăciun și sărbătoresc în privat, dar nu vedeai niciodată decorațiuni sau lumini festive colorate afară, așa cum era acasă, în Statele Unite”, a spus ea.
Totuși, toate acestea s-au schimbat în ultimii câțiva ani, magazine au început să-și decoreze vitrinele de Crăciun, iar pe rafturi au apărut produse și cadouri specifice sărbătorii.
„Anul acesta, în special, am văzut cele mai multe expoziții și evenimente de Crăciun. Am văzut cafenele și restaurante transformate în tărâmuri ale minunilor de iarnă, oameni de zăpadă cu bijuterii, decorațiuni și ornamente de vânzare și cafenele oferind băuturi de sărbători în pahare cu tematică de sărbători, e la fel cu ce au acasă prietenii și familia mea. Am rămas uimită când am văzut o cafenea și un restaurant local oferind calendare de Advent. Ieri, am primit un e-mail de la un restaurant de top aici din Riad care pregătește o sărbătoare de Revelion. Așa ceva nu auzeai acum câțiva ani.”, a mai povestit Sydney Turnbull.
Turnbull a observat, de asemenea, că sunt mai mulți cetățeni străini care sărbătoresc în mod deschis vacanța în Arabia Saudită de data aceasta.
„Colegii mei saudiți mi-au făcut chiar și cadouri de Crăciun, un gest incredibil de amabil și atent și doar un alt exemplu de cât de calzi și de primitori sunt oamenii aici.”, a mai afirmat Sydney Turnbull.
Ea va participa chiar și la un prânz tradițional de Crăciun cu prieteni saudiți și alți cetățeni străini pe care îi consideră a doua familie.
„După aceea, probabil că voi petrece noaptea vizionând filme clasice de Crăciun cu o cană de ciocolată caldă și voi vorbi cu familia și prietenii”, a adăugat Turnbull.
Enrico Catania, un italian de 35 de ani, rezident din Jeddah, a declarat pentru Arab News că sărbătorile de anul acesta vor fi ușor diferite din cauza pandemiei de COVID-19 și a restricțiilor de călătorie. Va petrece sărbătorile cu prietenii ca de obicei, dar nu se va întâlni cu familia.
Cu toate acestea, deschiderea tot mai mare față de sărbătorile de Crăciun din Arabia Saudită înseamnă că se va simți aproape ca acasă.
„Ne-am bucurat întotdeauna cu cei dragi, dar din 2015 s-a observat o relaxare în marcarea aceste sărbători care aproape că era interzisă până atunci. În ultima vreme, conștientizarea și acceptarea unor astfel de obiceiuri culturale sunt în creștere, în ciuda diferențelor culturale”, a spus Catania.
La rândul ei, Ashwag Bamhafooz, o casnică saudită din Jeddah, a povestit că a fost invitată să petreacă Crăciunul cu prietenii soțului ei din Filipine.
„Familia mamei mele, deși sunt sunniți libanezi, sărbătorește Crăciunul și își oferă reciproc cadouri”, a spus Bamahfooz.
„Simt că este în regulă să sărbătorim Crăciunul și Anul Nou așa cum sărbătorim Anul nou islamic, Hijri”, a spus ea, adăugând că este încântată de faptul că regatul arată o mai mare toleranță și acceptare a celorlalți.
Schimbarea s-a simțit după ce prințul moștenitor Mohammed bin Salman, responsabil pentru războiul dezastruos din Yemen și acuzat că a comandat asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, a început să relaxeze unele reguli religioase stricte, în încercarea de a arăta o Arabie Saudită tolerantă și atractivă pentru investitori și turiști.
Guvernul de la Riad a acordat, în ultimii ani, femeilor saudite mai multe libertăți, a permis muzica electronică și concertele. În ceea ce privește sărbătorile, multe dintre aceste obiceiuri au intrat foarte ușor în viețile oamenilor după ce au fost aprobate în condițiile în care multă lume le practica deja, discret.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News