Live

Armata israeliană și-a ucis din greșeală cinci militari în Fâșia Gaza. Un tanc i-a confundat cu luptători Hamas: „Un foc prietenesc”

Data publicării:
De la începerea războiului din Fâşia Gaza, 278 de soldaţi israelieni au murit, potrivit forţelor armate. FOTO: Profimedia Images

Cel puţin cinci militari israelieni au fost ucişi miercuri din greşeală, într-un incident din nordul Fâşiei Gaza, când un tanc israelian i-a confundat cu luptători, transmite joi EFE, citată de Agerpres.

Joi, armata israeliană şi-a actualizat lista soldaţilor ucişi în Gaza şi a adăugat numele a cinci oameni, toţi cu vârste cuprinse între 20 şi 22 de ani.

Publicaţia israeliană The Times of Israel, care citează o investigaţie preliminară a forţelor armate, a declarat că soldaţii au fost ucişi după ce un tanc israelian care opera în zona taberei de refugiaţi Jabalia din nordul Fâşiei a tras de două ori împotriva unei clădiri în care se aflau militarii israelieni.

În plus, alţi şapte militari, toţi membri ai batalionului 202 al brigăzii de paraşutişti, au fost răniţi.

Miercuri, aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qasam, a transmis într-un mesaj că cel puţin 12 soldaţi israelieni au fost ucişi într-un „foc prietenesc” (friendly fire) în zona Jabalia.

Armata israeliană a confirmat joi că un „foc prietenesc” a fost la originea morţii a cinci militari de-ai săi miercuri, în nordul Fâşiei Gaza. Întrebat de AFP în legătură cu informaţiile vehiculate în presă, un purtător de cuvânt al armatei israeliene a confirmat informaţia, fără a oferi detalii.

De la începerea războiului din Fâşia Gaza, 278 de soldaţi israelieni au murit, potrivit forţelor armate.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

„Axa Rezistenței” se clatină. Prăbușirea regimului Assad pune în dificultate Iranul, rămas fără singurul aliat regional. Ce opțiuni are

Organizaţia Human Rights Watch acuză Israelul de acte de genocid în Fâșia Gaza. Care este motivul

Partenerii noștri