Arabia Saudită sugerează că ar putea să lanseze un program pentru obținerea armei atomice
Arabia Saudită sugerează că ar putea să înceapă un program nuclear pentru obținerea armei atomice, în contextul în care principalul său rival regional, Iranul a revenit la ambiția sa de a deveni o putere nucleară, relatează dpa, citat de Agerpres.
„Este cu siguranţă o opţiune”, a spus Adel al-Jubeir, ministrul de Externe al Arabiei Saudi în cadrul unui interviu pentru agenția de presă germană dpa. Dacă Iranul devine o putere nucleară, a mai declarat el, mai multe ţări vor urma exemplul. „Şi Arabia Saudită a spus foarte clar că va face tot ce poate pentru a-şi proteja populaţia şi teritoriile”, a subliniat oficialul.
Arabia Saudită și Iranul, principalele puteri rivale din Orientul Mijlociu se luptă pentru influență în regiune. Iranul a revenit la ambiția sa de a avea arma nucleară după ce Statele Unite, sub conducerea lui Donald Trump, au ieșit din acordul pe care administrația Obama îl semnase cu această țară. Prin acest acord Iranul se angaja să renunțe la programul său nuclear în schimbul ridicării sancțiunilor economice.
Donald Trump, însă, şi-a retras ţara din acord și a impus din nou restricții economice dure asupra Iranului. „Credem că iranienii au reacţionat doar la presiuni”, a spus al-Jubeir. Cât despre schimbările care pot veni în timpul preşedintelui ales Joe Biden, al-Jubeir a adăugat: „Vom vedea”.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News