Live

Aproximativ 20% dintre locuitorii Moscovei au dobândit anticorpi la noul coronavirus

Data publicării:
Foto: GettyImages

Unul din cinci locuitori ai orașului Moscova are anticorpi la noul coronavirus, în condițiile în care capitala rusă a trecut prin una dintre cele mai grave epidemii, relatează dpa, citat de Agerpres.

„În prezent, 19,9% dintre moscoviţi au anticorpi la coronavirus”, a declarat viceprimarul Anastasia Rakova, ea ocupându-se cu politica sanitară a orașului. Peste 90.000 dintre locuitorii Moscovei au fost testaţi pentru anticorpi ca parte a unui program lansat în capitala Rusiei pentru a determina în ce stadiu se află epidemia de COVID-19. Circa o treime dintre cei care au fost testaţi pozitiv pentru anticorpi i-ar fi dobândit în ultima lună, a spus Rakova.

Moscova a ridicat măsurile de izolare în urmă cu trei săptămâni, menţionând o rată substanţial redusă a infecţiilor, după ce restricţii au fost instituite timp de două luni. „Practic, este posibil să spunem că 7% dintre moscoviţi au dobândit imunitate în ultima lună”, a declarat viceprimarul.

Rusia a raportat peste 620.000 de cazuri de coronavirus, al treilea cel mai mare număr din lume după Statele Unite şi Brazilia. Pentru o perioadă de timp, sistemul sanitar din capitala rusă a fost copleșit de epidemie, pe rețelele sociale fiind publicate imagini cu cozi de ambulanțe la intrările în spitale. Inclusiv prim-ministrul țării, Mikhail Mishustin a fost infectat cu noul coronavirus la sfârșitul lunii aprilie. 

Editor: A. D. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Liderul pro-rus al regiunii separatiste georgiene Abhazia a demisionat. Reacția Moscovei, după ce protestatarii au ocupat Parlamentul

Vremea denunțurilor și a „dușmanilor poporului” a revenit în Rusia. Oamenii se reclamă între ei privind opiniile anti-război

Atacuri reciproce, cu sute de drone, între Kiev și Moscova, în weekend. Câte aparate au folosit cele două țări

Ucraina a lansat cel mai mare atac cu drone asupra Moscovei de până acum, după un atac similar rusesc în timpul nopții

Partenerii noștri