Live

Anunţ de încetare a focului între Israel și palestinieni, după cinci zile de violenţe soldate cu 35 de morţi

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Un acord de încetare a focului a fost agreat, sâmbătă seara, după cinci zile de lupte cu rachete între armata israeliană şi grupări armate palestiniene din Fâşia Gaza, care, de marţi, au provocat 35 de morţi, transmite AFP, citat de Agerpres.

Egiptul, un mediator tradiţional între beligeranţi, a obţinut acordul părţilor cu privire la un armistiţiu începând cu ora 19:00 GMT, a aflat, sâmbătă seara, AFP de la un oficial egiptean de securitate şi o sursă palestiniană apropiată discuţiilor. Intervievat de AFP, un oficial guvernamental israelian a refuzat să comenteze, după o zi marcată de noi violenţe.

Alte câteva rachete au fost lansate în jurul orei locale 21:15 dinspre Fâşia Gaza.

Cu puţin timp înainte de anunţarea armistiţiului, generalul israelian Herzi Halevi, şeful Statului Major Interarme, a salutat faptul că Israelul „a atins obiective importante pe parcursul acestei campanii”.

Anterior, Brigăzile Al-Quds, aripa militară a Jihadului Islamic, au anunţat continuarea „tirurilor de rachete asupra oraşelor israeliene în faţa continuării asasinatelor şi bombardamentelor”.

Escaladarea situaţiei, cea mai violentă dintre Fâşia Gaza şi Israel din august 2022, a început, marţi, cu raiduri aeriene care au permis Israelului să elimine trei comandanţi militari ai Jihadului Islamic, o mişcare calificată drept teroristă de Statele Unite şi Uniunea Europeană.

În Fâşia Gaza, un teritoriu aflat sub blocadă israeliană după ce mişcarea islamistă Hamas a preluat puterea în 2007, Ministerul de Interne a acuzat Israelul că îşi concentrează loviturile asupra „unor ţinte civile şi a clădirilor rezidenţiale” şi a cerut organizaţiilor locale şi internaţionale care apără drepturile omului să „facă presiuni asupra Israelului pentru ca acesta să pună capăt crimelor care ţin de justiţia internaţională”.

La Tel Aviv, peste 2.000 de manifestanţi israelieni au mărşăluit, sâmbătă seara. Mulţi dintre ei fluturau steaguri palestiniene sau pancarte pe care se putea citi „Opriţi războiul”.

Potrivit armatei israeliene, o rachetă palestiniană a căzut, după-amiază, într-o zonă agricolă israeliană din Shokeda, la mai puţin de zece kilometri de Fâşia Gaza, rănind un muncitor palestinian a cărui moarte a fost anunţată, ulterior, la spital.

Acest deces ridică la 34 numărul palestinienilor ucişi începând de marţi. De partea israeliană, un octogenar a fost ucis, joi, în Rehovot, în centrul Israelului. Într-un comunicat, premierul palestinian, Mohammed Shtayyeh, „a cerut intervenţia Naţiunilor Unite pentru a pune capăt crimelor israeliene”.

Printre palestinienii ucişi se numără şase comandanţi militari ai Jihadului Islamic, luptători ai acestei mişcări şi alţii membri ai Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei (FPLP).

Oficiul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) a confirmat moartea a cel puţin 13 civili palestinieni, dintre care şapte copii. Armata israeliană susţine că patru civili, inclusiv trei minori, au fost ucişi de rachetele palestiniene care au căzut în Fâşia Gaza.

Armata israeliană mai susţine că a lovit 371 de „ţinte teroriste” începând de marţi şi că peste 1.230 de rachete au fost lansate din Fâşia Gaza spre Israel, dintre care peste 370 au fost interceptate de sistemul de apărare antiaeriană, care în mod normal se declanşează doar atunci când rachetele ameninţă zone care sunt locuite.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

Volodimir Zelenski respinge orice armistiţiu fără garanții de securitate solide în conflictul cu Rusia

„Axa Rezistenței” se clatină. Prăbușirea regimului Assad pune în dificultate Iranul, rămas fără singurul aliat regional. Ce opțiuni are

Partenerii noștri