Antony Blinken, după anunțul lui Putin: Arată „disprețul total” al lui față de ONU, dar și un semn al eșecului Rusiei
Secretarul de stat al SUA Antony Blinken consideră că anunțul lui Vladimir Putin privind mobilizarea și faptul că Rusia insistă cu referendumurile în zonele ocupate din Ucraina, arată „disprețul total” al președintelui rus față de principiile ONU.
„Chiar principiile în baza cărora ne aflăm aici și pe care le susținem săptămâna aceasta (la Adunarea ONU – n.r.) din Carta suveranității, independenței, integrității teritoriale sunt cele care sunt încălcate agresiv de Rusia”, a spus Blinken, care a făcut referire „inclusiv la încercările Moscovei de a continua referendumurile și de a aduce și mai multe forțe militare pentru a ocupa teritoriul suveran al Ucrainei”.
Blinken a mai spus că nu este o surpriză faptul că Rusia face aceste mișcări acum, după pierderile recente suferite pe front.
„Am observat în ultimele săptămâni victorii semnificative ale Ucrainei în eliberarea terenurilor ocupate de forțele ruse de la începutul agresiunii din 24 februarie. Este, de asemenea, o perioadă în care Rusia însăși vede cum se întoarce soarta pe câmpul de luptă și chiar și unii dintre cei mai apropiați parteneri ai săi își exprimă în mod clar preocupările profunde cu privire la ceea ce face Rusia și la consecințele pe care acțiunile acesteia le are pentru țările din întreaga lume”, a spus Blinken, citat de CNN.
Blinken a reiterat că SUA nu vor recunoaște niciodată referendumurile false susținute de Rusia în Ucraina sau orice mișcare a Rusiei de a anexa teritoriul ucrainean. El a spus că este important ca și alte țări să exprime acest lucru.
În opinia lui Blinken, aceste acțiuni sunt un semn de slăbiciune.
„Este un semn al eșecului Rusiei”, a spus Blinken despre acțiunile recente ale Rusiei și despre planurile anunțate de Putin.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News