Antony Blinken cere Turciei să-şi folosească influenţa asupra Hamas pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza
Secretarul de stat american, Antony Blinken, aflat în vizită la Ankara, a cerut vineri Turciei să-şi folosească influenţa asupra grupării Hamas pentru a negocia un acord de încetare a focului în Fâşia Gaza.
„În discuţiile pe care le-am avut cu preşedintele (Recep Tayyip) Erdogan şi cu ministrul (de externe turc Hakan) Fidan, am discutat despre necesitatea ca Hamas să spună da unui posibil acord, să contribuie, în cele din urmă, la încheierea acestuia. Noi apreciem foarte mult rolul pe care îl poate juca Turcia în a-şi folosi influenţa asupra Hamas pentru a încerca să ajungem la un armistiţiu”, a declarat Blinken la Ankara, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său turc, scrie AFP preluată de Agerpres.
Blinken a discutat despre eforturile privind o încetare a focului în Fâşia Gaza şi în timpul vizitei sale de joi din Iordania, în cadrul celei de-a 12-a vizite efectuate de şeful diplomaţiei americane în Orientul Mijlociu de la atacul Hamas asupra Israelului, pe 7 octombrie 2023, care a condus la declanşarea războiului în Fâşia Gaza.
Pe de altă parte, Blinken a declarat vineri la Ankara că este „imperativ” ca Turcia să colaboreze în lupta împotriva Statului Islamic (SI) în Siria, după prăbuşirea regimului lui Bashar al-Assad.
„Ţara noastră a muncit foarte mult (...) pentru a asigura eliminarea califatului teritorial al SI, pentru a se asigura că această ameninţare nu se mai întoarce. Şi este imperativ să continuăm aceste eforturi” a afirmat Blinken în conferinţa de presă.
„Priorităţile noastre includ asigurarea stabilităţii în Siria cât mai rapid posibil, împiedicarea terorismului să câştige teren şi împiedicarea Statului Islamic şi a PKK să domine în zonă”, a declarat la rândul său şeful diplomaţiei turce Hakan Fidan, referindu-se la Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat drept organizaţie teroristă de către Turcia.
Editor : Ana Petrescu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News