Live

Galerie Foto Anders Breivik, autorul atacului din Norvegia cu 77 de morți, cere să fie eliberat condiționat după doar 10 ani de închisoare

Data actualizării: Data publicării:
Anders Breivik. Sursa foto: Profimedia Images

Un tribunal norvegian îl audiază începând de marţi pe autorul atacurilor din 22 iulie 2011, Anders Behring Breivik, acesta urmând să explice motivele pentru care crede că ar trebui să fie pus în libertate după ce a stat în închisoare peste zece ani, informează Reuters.

Audierile se vor desfăşura în interiorul penitenciarului de maximă securitate Skien, unde Breivik îşi execută sentinţa. Anul trecut, Biroul procurorului public din Oslo a respins cererea lui Anders Behring Breivik de eliberare condiţionată.

''Poziţia noastră este că detenţia trebuie să continue, pentru a proteja societatea'', a declarat procurorul de caz Hulda Karlsdottir pentru Reuters.

Dacă cererea de eliberare este respinsă, atunci Anders Behring Breivik, care între timp şi-a schimbat numele în Fjotolf Hansen, poate solicita o nouă audiere în termen de un an, a spus Karlsdottir.

La rândul său, Oystein Storrvik, avocatul lui Breivik, a spus că acesta ''a cerut să fie eliberat şi solicitarea este un drept pe care el îl are''.

La 22 iulie 2011, Breivik a comis un atentat cu o maşină-capcană în zona clădirilor guvernamentale din Oslo, în urma căruia au murit opt oameni. Apoi, el s-a deplasat pe insula Utoya, loc în care se desfăşura o tabără de vară pentru tineret a Partidului Laburist, unde a ucis 69 de persoane, scrie Agerpres.

Atacurile au fost cele mai grave acte de violenţă comise în Norvegia după al Doilea Război Mondial. În 2012, Anders Behring Breivik, acum în vârstă de 42 de ani, a fost condamnat la pedeapsa maximă, 21 de ani de închisoare, care poate fi prelungită pe termen nelimitat dacă se consideră că deţinutul este o ameninţare continuă pentru societate.

Editor : Vlad Mironescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Diagnosticul psihiatrului, după ce Anders Breivik, condamnat pentru că a omorât 77 de oameni, a cerut să fie eliberat condiționat

Răsturnare de situație în ancheta atacului din Norvegia: Victimele nu au fost ucise cu arc și săgeți. Atacatorul nu ar fi nici islamist

Pedeapsa maximă pentru tânărul de 22 de ani care a deschis focul într-o moschee din Norvegia și și-a ucis sora

Anders Breivik a dat statul norvegian în judecată, nemulţumit de condiţiile din închisoare

Partenerii noștri