Live

Aleksandr Lukaşenko vrea un nou mandat de președinte la alegerile de anul viitor. „Spuneţi-le tuturor că voi candida”

Data publicării:
Alexander Lukașenko la exercițiile militare ruso-belaruse
Dictatorul bielorus, Aleksandr Lukașenko. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a anunțat că va candida pentru un nou mandat la alegerile prezidenţiale de anul viitor. Anunțul a fost făcut în ziua alegerilor legislative, calificate de opoziţia în exil drept un simulacru şi anemice, după ani de reprimare a opoziţiei.

După realegerea sa mult contestată în 2020, liderul bielorus a reprimat protestele fără precedent ale opoziţiei, sute de persoane fiind trimise la închisoare, iar alte mii forţate să plece în exil.

„Spuneţi-le tuturor că voi candida” în 2025, a spus Aleksandr Lukaşenko duminică, după vot, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Lukaşenko se află la conducerea ţării din 1994, potrivit canalului Telegram administrat de echipa sa.

Niciun membru al opoziţiei nu a putut participa la alegerile legislative de duminică. Liderii din exil ai opoziţiei au cerut populaţiei să boicoteze votul.

Preşedintele Lukaşenko a subliniat, de asemenea, că autorităţile au învăţat lecţiile din 2020 şi a asigurat că duminică nu vor exista „răzvrătiri”.

Peste 1.400 de deținuți politici în Belarus

În ianuarie, autorităţile din Belarus au intensificat din nou raidurile care le vizează pe rudele opozanţilor şi ale prizonierilor politici, potrivit mişcărilor pentru drepturile omului.

ONG-ul Viasna, al cărei fondator şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2022, Ales Bialiaţki, ispăşeşte în închisoare o pedeapsă de zece ani, a făcut cunoscut faptul că în Belarus există 1.419 deţinuţi politici.

Liderul opoziţiei în exil, Svetlana Tihanovskaia, al cărei soţ este în închisoare, a calificat votul de duminică drept un simulacru de alegeri.

„Să fie clar, încercarea regimului de a folosi aceste alegeri false pentru a se legitima este sortită eşecului”, a spus ea într-un videoclip online.

Statele Unite au denunţat, de asemenea, un „simulacru de alegeri legislative”.

„Este imposibil să organizezi un vot liber şi corect într-un climat de frică şi cu peste 1.400 de prizonieri politici”, a declarat pe X purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

Belarus, ţară aflată sub sancţiuni occidentale, este în mare parte izolată pe scena internaţională, dar este principalul aliat al Rusiei, căreia i-a pus la dispoziţie teritoriul în februarie 2022 pentru a iniţia invadarea Ucrainei.

„Vom fi mereu alături de Rusia”, a insistat Aleksandr Lukaşenko, care depinde de sprijinul politic şi economic al Kremlinului.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

UE impune taxe vamale pentru toate produsele agricole importate din Rusia și Belarus. Vizate sunt și anumite îngrășăminte

Belarus nu va fuziona cu Rusia în viitorul apropiat. Lukașenko: „Dacă dăm buzna prin ușa deschisă, vom ruina tot ceea ce am făcut”

Rusia vrea să-și sporească prezența militară pe flancul estic al NATO. „Anexarea de facto a Belarusului” (ISW)

Lukașenko și-a demis premierul și a remaniat guvernul: „Aşa cum am promis, o nouă generaţie va conduce ţara"

Partenerii noștri