Alegerile din SUA. O victorie a lui Trump ar putea reduce şi mai mult dreptul la avort, avertizează experții
O nouă preşedinţie pentru Donald Trump este de natură să încurajeze atacurile cercurilor conservatoare asupra dreptului la avort în Statele Unite, deja înfrânt spectaculos cu mandatul său anterior, potrivit experţilor.
Candidatul republican se mândreşte cu faptul că, prin numirile sale a trei judecători conservatori la Curtea Supremă a SUA, atunci când era preşedinte, a determinat decizia din iunie 2022 de anulare a garanţiei federale a dreptului la avort, potrivit AFP preluată de News.ro.
Prin această răsturnare a unei jumătăţi de secol de jurisprudenţă, Curtea Supremă a redat statelor libertatea deplină de a legifera în acest domeniu.
De atunci, cel puţin 20 dintre acestea au introdus restricţii parţiale sau totale privind întreruperea voluntară a sarcinii.
Donald Trump adoptă în prezent o poziţie mai prudentă pe această temă, recunoscând nepopularitatea poziţiilor prea ostile dreptului la avort, în condiţiile în care majoritatea opiniei publice este în favoarea acestuia.
Adversara sa democrată, vicepreşedinta Kamala Harris, a făcut din apărarea acestui drept una dintre principalele sale teme de campanie.
Lupta dintre susţinătorii şi adversarii acestui drept se poartă în prezent în principal la nivel de stat.
Dar o nouă administraţie Trump ar putea fi tentată să utilizeze pârghiile statului federal pentru a reduce şi mai mult acest drept.
Scenariul de coşmar pentru militanţii pentru dreptul la avort ar fi un Congres dominat de republicani, care ar putea promulga noi restricţii sau chiar, in extremis, o interdicţie, de data aceasta de anvergură naţională.
În cazul ipotetic în care Donald Trump ar câştiga chiar şi fără controlul republican asupra Congresului, miliardarul ar putea, de asemenea, „să facă mult rău accesului la avort”, avertizează Lewis Grossman, profesor de drept la American University din Washington.
„Interdicţie naţională de facto”
Una dintre cele mai evidente ţinte, potrivit specialiştilor, este pilula avortivă mifepristonă, utilizată în aproape două treimi din avorturile din Statele Unite.
În iunie, Curtea Supremă a respins un recurs al asociaţiilor de medici şi practicieni ostili avortului împotriva unei serii de relaxări de către US Food and Drug Administration (FDA) a condiţiilor de acces la mifepriston.
O nouă administraţie Trump ar putea reveni asupra unora dintre aceste modificări, prin restabilirea cerinţei ca reţetele să fie făcute exclusiv de un medic prin intermediul FDA sau prin interzicerea expedierii pilulei prin poştă, explică Sonia Suter, profesor de drept la Universitatea George Washington.
O altă opţiune ar fi resuscitarea unei legi federale adoptate în 1873 şi care a căzut în desuetudine, Legea Comstock, care interzice trimiterea prin poştă a materialelor „obscene”, categorie care include pornografia, precum şi orice obiect care ar putea fi utilizat pentru contracepţie sau avort.
Departamentul de Justiţie al administraţiei democrate care îşi încheie mandatul a declarat oficial în 2022 că această lege nu poate fi aplicată pentru mifepristonă.
Dar, având în vedere formularea foarte largă a textului, repunerea în vigoare a legii ar putea duce la „o interdicţie naţională de facto a avortului”, avertizează Sonia Suter.
Puterea de numire a judecătorilor federali de către preşedintele Statelor Unite i-ar putea permite, de asemenea, lui Donald Trump, care a folosit-o deja în timpul mandatului său, să remodeleze sistemul judiciar într-o direcţie ultraconservatoare şi să influenţeze astfel indirect dreptul la avort, subliniază Lewis Grossman.
În cazul unei victorii republicane la 5 noiembrie, militanţii pentru dreptul la avort afirmă că nu vor sta deoparte şi nu vor aştepta ca noul preşedinte să preia funcţia la 20 ianuarie.
”Dacă Trump câştigă, vor exista multe pregătiri în săptămânile premergătoare investiturii sale”, spune Angie Jean-Marie de la reţeaua de informare privind pilulele avortive Plan C, citând strategii precum stocarea pilulelor, aprovizionarea din străinătate şi organizarea de grupuri de sprijin.
Editor : Ana Petrescu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News