Live

Alegeri în Turcia. Sinan Ogan, candidatul de pe locul trei, spune că îi dă voturile lui Kilicdaroglu, cu o condiție

Data publicării:
Sinan Ogan a obţinut 5,2% din voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale. Foto: Profimedia Images

Sinan Ogan, candidatul naţionalist la preşedinţia Turciei ieşit pe locul al treilea la scrutinul de duminică, a declarat că îl va susţine în turul al doilea pe principalul candidat al opoziţiei, Kemal Kilicdaroglu, doar dacă acesta va accepta să nu ofere concesii partidului pro-kurd, a scrie Reuters, potrivit Agerpres.

Sinan Ogan a obţinut 5,2% din voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale desfăşurat duminică în Turcia, la care, după numărarea a peste 99% din buletine, preşedintele Recep Tayyip Erdogan a obţinut 49,4% din voturi, faţă de 44,95% pentru principalul său adversar, social-democratul Kilicdaroglu, rezultat în urma căruia această ţară se îndreaptă, pentru prima dată în istoria sa, spre un al doilea tur al alegerilor, care va avea loc la 28 mai.

„Ne vom consulta cu baza noastră electorală pentru a lua o decizie privind al doilea tur de scrutin. Dar am arătat deja clar că lupta împotriva terorismului şi trimiterea înapoi a refugiaţilor sunt liniile noastre roşii”, a subliniat Ogan într-un interviu acordat luni agenţiei Reuters.

Alegătorii kurzi, care formează 15-20% din electorat, au un rol crucial în alegerile din Turcia. Partidul pro-kurd HDP nu face parte din principala alianţă de opoziţie, dar i se opune vehement lui Erdogan după o reprimare a membrilor săi în ultimii ani şi şi-a declarat sprijinul faţă de Kilicdaroglu în cursa prezidenţială.

Onan a candidat din partea Alianței Străbune, care reunește cinci partide, în frunte cu Partidul Victoriei (ZP), condus de Ogan. Acesta a fost exclus din MHP cu care împărtășește același extremism naționalist.

Citește și Prezența la alegerile din Turcia a fost de aproape 90%. Votul este obligatoriu. Ce sancțiuni primesc turcii care nu merg la urne

Editor : Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Oamenii momentului în Orientul Mijlociu: rivalii Erdogan și Netanyahu

Marele câștigător al prăbușirii lui Bashar al-Assad

Turcia redeschide un punct de frontieră pentru refugiații sirieni. Care este „cea mai mare dorinţă” a lui Erdogan legată de Siria

Erdogan spune că în lume au rămas doar doi lideri experimentaţi: el şi Putin. Ce spune despre Angela Merkel și Gerhard Schroder

Partenerii noștri