Live

Alegeri în Turcia. Erdogan compară alegerile democratice de duminică cu lovitura de stat din 2016

Data publicării:
Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a promis vineri, înaintea alegerilor prezidenţiale şi parlamentare de duminică ce au o mare miză internă şi internaţională, că va apăra „independenţa şi viitorul” Turciei, la fel cum a făcut în iulie 2016, când el a fost ţinta unei lovituri de stat militare în cele din urmă eşuate, potrivit Agerpres. 

„Dacă va fi necesar, la fel ca în noaptea de 15 iulie (2016), ne vom apăra independenţa şi viitorul nostru, inclusiv cu riscul vieţilor noastre”, a scris Erdogan pe Twitter, asigurând că „nu va renunţa să servească ţara”, relatează agenţia EFE.

Sondajele sugerează că preşedintele în funcţie va pierde scrutinul în faţa unei alianţe de opoziţie formată din şase partide şi condusă de social-democratul Kemal Kilicdaroglu.

Unul din mesaje lui Erdogan şi ale formaţiunii sale, Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP), în campania electorală a fost că, în cazul unei victorii a blocului de opoziţie, Turcia va fi cuprinsă de haos.

Unii politicieni de opoziţie şi comentatori susţin astfel că, dacă va pierde scrutinul, Erdogan ar putea să nu recunoască rezultatul, la fel cum a făcut partidul său AKP în 2019 când a pierdut alegerile pentru primăria Istanbulului, deşi în final, după repetarea scrutinului, nu a mai contestat rezultatul acestuia din urmă.

Luna trecută, ministrul de interne Suleyman Soylu a făcut şi el o paralelă între alegerile de duminică şi tentativa de lovitură de stat din 2016, care potrivit lui Erdogan a fost orchestrată de clericul Fethullah Gulen, stabilit în SUA şi protejat de autorităţile americane. „Data de 15 iulie a fost o încercare de lovitură de stat faptică. 14 mai este o încercare de lovitură politică”, a spus ministrul Soylu.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Oamenii momentului în Orientul Mijlociu: rivalii Erdogan și Netanyahu

Marele câștigător al prăbușirii lui Bashar al-Assad

Turcia redeschide un punct de frontieră pentru refugiații sirieni. Care este „cea mai mare dorinţă” a lui Erdogan legată de Siria

Erdogan spune că în lume au rămas doar doi lideri experimentaţi: el şi Putin. Ce spune despre Angela Merkel și Gerhard Schroder

Partenerii noștri