Live

Video Agricultorii germani se mobilizează împotriva guvernului şi perturbă traficul în marile oraşe. Extrema dreaptă s-a alăturat protestului

Data actualizării: Data publicării:
Protest al agricultorilor din Germania. Foto: Profimedia

Agricultorii germani, furioşi din cauza unei reduceri a avantajelor fiscale care le sunt destinate, au blocat luni numeroase drumuri în Germania, lansând astfel o serie de greve şi proteste la care s-a afilat și extrema dreaptă, relatează AFP și The Guardian.

Aceste acţiuni, lansate la apelul Uniunii Agricultorilor Germani (DBV), sunt generalizate înăuntrul şi în zona marilor oraşe germane în prima zi de proteste și greve care urmează să dureze până lunea viitoare.

Autorităţile au semnalat perturbări puternice ale traficului rutier în aproape toate landurile, din Baden-Württemberg şi Bavaria, în sud, până în Renania de Nord Westfalia, cel mai populat land german, potrivit News.ro.

Ambuteiaje de camioane au fost semnalate la frontiera dintre Germania şi Polonia, Cehia şi Franţa.

Convoiae zgomotoase de tractoare au intrat în Munchen, în sud, Hamburg, Bremen, în nord, sau Loln, în vest, paralizând în parte traficul rutier.

La Berlin, peste 500 de utilaje au luat poziţie în centrul capitalei, în apropiere de Poarta Brandenburg, potrivit poliţiei.

„Pur şi simplu nu câştigăm suficienţi bani cu produsele noastre şi muncim 365 de zile pe an”, a spus o producătoare de lactate dintr-o regiune vecină Berlinului.

Furia agricultorilor a crescut în decembrie, după ce Guvernul a decis să reducă subvenţiile în acest sector, din cauza unei chemări la ordine a judecătorilor constituţionali cu privire la regulile bugetare stricte ale Germaniei.

Sebastian Schumann, în vârstă de 33 de ai, declară că a simţit o „furie pură”.

„Trebuie să vezi un pic mai departe de vârful nasului. Care sunt consecinţele? Preţul alimentelor creşte, totul se scumpeşte”, spune el.

Într-o Germanie ameninţată de o recesiune, din cauza unor dificultăţi în sectorul industrial, afectat de costurile energiei, măsurile de austeritate la care este obligat Guvernul german sunt primite rău.

La protestul agricultorilor urmează să se alăture, începând de miercuri, și angajații din transporturile feroviare, care consideră insuficiente propunerile operatorului public Deutsche Bahn (DB) cu privire la program şi salariu. Aceștia au anunțat o grevă de 3 zile.

Guvernul SPD-Verzi-FDP al Scholz - care se confruntă cu un nivel-record al impopularităţii - şi-a „îndulcit” săptămâna trecută planurile cu privire la sectorul agricol - avantajul fiscal acordat la cantitatea de motorină consumată urmează să fie desfiinţat treptat, până în 2026 şi nu dintr-o dată.

Avantajul privind taxa pe maşini în silvicultură şi agricultură urmează să fie menţinut.

Însă agricultorii consideră insuficient acest compromis, iar acţiunea lor este susţinută de către opoziţia conservatoare.

Ministrul Finanţelor, Christian Lindner, spune că protestele sunt ”disproporţionate”, deoarece sectoul agricol este „extrem de subvenţionat”.

„Noi ne exercităm dreptul fundamental de a informa societatea şi clasa politică de faptul că Germania are nevoie de un sector agricol competitiv”, i-a replicat, în revista Stern, preşedintele DBV Joachim Rukwied.

„Dacă agricultorii mor, ţara moare!”. „Noi nu ne batem pentru săptămâna (de muncă) de patru zile sau doi euro în plus. Noi luptăm pentru existenţa noastră”. ”Fără noi, farfuriile rămân goale”, sunt mesajele pe pancarte ale manifestanţilor la Berlin.

Vicecancelarul Germaniei, Robert Habeck, a avertizat că protestele fermierilor sunt deturnate de forțele de extremă dreapta.
„Există apeluri care circulă, cu fantezii privind o lovitură de stat. Se formează grupuri extremiste, simbolurile naționaliste sunt afișate deschis. Devine clar că ceva a început să se întâmple în ultimii ani, ceea ce limitează protestul democratic legitim și libertatea de exprimare”, a spus el într-o înregistrare video.

Ministrul de Interne, Nancy Faeser, a avertizat la rândul său că „extremiştii de dreapta se infiltrează la manifestaţii”, pentru „a ataca statul şi a-i defăima pe anumiţi lideri politici”.

La adunarea de luni de la Berlin, jurnalişti AFP au remarcat simboluri ale extremei drepte şi câteva steaguri ale AfD (extremă dreapta).

Joi seara, aproximativ 30 de agriculturi l-au atacat pe Robert Habeck, împiedicând un feribot la bordul căruia se afla să acosteze.

Acest incident a şocat o mare parte a clasei politice şi a fost condamnat de Uniunea Agricultorilor Germani.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Mi-ai distrus viața! Ești o mincinoasă”. A intrat în casă peste fosta sa soție și a pornit scandalul. Divorț de 60.000.000 €

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Proteste în Lituania după alianța social-democraților cu un partid condus de un politician judecat pentru antisemitism

Germania deportează în Federația Rusă tot mai mulți ruși fugiți în Vest ca să scape de mobilizarea în armata lui Putin

Protest în școlile din Focșani. Elevii sunt îndemnați să vină cu pături și mănuși la ore: „Căldura nu este o materie opțională”

Un fotbalist sud-coreean va face serviciul militar în regim online. Care este motivul

Partenerii noștri