Agentul FBI a cărui mamă i-a pregătit biscuiți lui Saddam Hussein. Ce i-a spus dictatorul despre bin Laden și teama lui cea mai mare
CIA a fost prima care l-a interogat pe Saddam Hussein după ce acesta a fost capturat în nordul Irakului. Apoi, timp de șapte luni, agentul special al FBI, George Piro, a petrecut câteva ore în fiecare zi cu dictatorul irakian pentru a afla mai multe despre legăturile lui cu Osama bin Laden și armele sale de distrugere în masă, relatează CNN. În tot acest timp, Hussein a făcut dezvăluiri pe care nimeni altcineva nu le mai auzise până atunci, iar Piro a ajuns să îl cunoască mai bine chiar și decât fiii fostului lider al Irakului, după cum chiar acesta a recunoscut.
Cu două decenii în urmă, pe 19 decembrie 2003, președintele american de la acea vreme, George W. Bush, a ordonat invazia Irakului. Bush și oficialii de rang înalt din administrația sa le-au spus în mod repetat americanilor că dictatorul irakian Saddam Hussein era înarmat până în dinți cu arme de distrugere în masă și că era aliat cu teroriștii al-Qaeda.
Aceste afirmații i-au făcut pe americanii de rând să creadă că Saddam a fost implicat în atacurile din 11 septembrie, 2001, cu toate că nu au apărut niciodată dovezi care să demonstreze că liderul irakian i-ar fi ajutat în vreun fel pe teroriști sau că ar fi avut arme de distrugere în masă.
Trupele americane și britanice au învins armata lui Saddam în câteva săptămâni, dar în urma lor s-a declanșat o insurgență împotriva invadatorilor care a rezistat ani de zile.
Pe data de 13 decembrie 2003, forțele speciale americane l-au găsit pe Saddam într-o ascunzătoare de o singură persoană într-o zonă din nordul Irakului. FBI a decis că George Piro, un agent special americano-libanez de 30 și ceva de ani care știa arabă, era persoana potrivită să îl inteorgheze pe Saddam.
George Piro - omul ales de FBI să afle totul despre armele de distrugere în masă ale lui Saddam Hussein
Miza nu putea fi mai mare pentru FBI. Piro era supus unor presiuni extraordinare pentru a afla adevărul de la Saddam despre armele de distrugere în masă ale Irakului și presupusele legături cu al-Qaeda.
Directorul CIA George Tenet a rămas faimos pentru faptul că i-a spus lui Bush că misiunea de a demonstra că Saddam avea arme de distrugere în masă era ca și îndeplinită.
Mai mult, americanii au fost făcuți să creadă că războiul din Irak va fi unul foarte simplu, însă, până la arestarea lui Saddam, sute de soldați americani și-au pierdut viața.
CIA l-a interogat mai întâi pe Saddam. Apoi, pentru o perioadă de șapte luni, Piro a vorbit cu fostul lider irakian pentru multe ore în fiecare zi – nimeni altcineva nu avea voie să intre în camera de interogatoriu când cei doi discutau.
Piro a aflat de la dictatorul irakian că nu au existat niciodată arme de distrugere în masă în țara lui și că acesta îl disprețuia pe Osama bin Laden, liderul al-Qaeda.
Cel mai de succes interogatoriu din istoria FBI
Discuțiile lui Piro cu dictatorul au confirmat faptul că războiul din Irak a fost „păcatul originar” al Americii la începutul secolului XXI – un război purtat pe baza unor presupuneri false, un conflict care a dus la moartea a mii de soldați americani și sute de mii de irakieni.
Războiul a slăbit poziția Statelor Unite pe scena mondială și credibilitatea guvernului american în fața propriilor cetățeni. Până și istoria oficială a Irakului potrivit armatei americane ajunge la concluzia că adevăratul câștigător al războiului nu a fost America, ci Iran.
După interogarea lui Saddam, Piro a ajuns să ocupe una dintre pozițiile de top la FBI, acesta retrăgându-se din activitate anul trecut din postura de agent special aflat la conducerea biroului din Miami.
Cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a începutului războiului din Irak, Piro a vorbit despre ceea ce unii consideră a fi cel mai de succes interogatoriu din istoria FBI-ului și despre consecințele invaziei Irakului care se resimt și azi.
Când a fost informat de unul din directorii executivi ai Diviziei Antiterorism că a fost ales să îl interogheze pe Saddam, Piro s-a panicat. „Era îngrozitor să știu că acum voi interoga pe cineva care era pe scena mondială pentru așa de mulți ani”.
Saddam, înainte să ajungă dictator: tragedii de familie, abuzuri și o tentativă de asasinat
Saddam Hussein a avut o copilărie dificilă: atât tatăl lui, cât și fratele au murit de cancer înainte ca Saddam să se nască; mama lui a intrat în depresie și a încercat să facă avort și să se sinucidă, potrivit The New York Times. Aceasta s-a recăsătorit apoi cu o rudă îndepărtată a lui Saddam, care obișnuia să îl bată. Saddam a fugit de acasă la vârsta de 8 sau 9 ani.
Mai târziu, Saddam s-a alăturat partidului Baath – una dintre primele misiuni pe care le-a primit a fost să îl asasineze pe prim-ministrul de atunci, Abd al-Karim Qasim.
Complotul a eșuat, iar Saddam a trebuit să fugă din țară, dar imaginea sa de tip dur avea să îl ajute mai apoi în cariera sa politică. Din primele 30 de secunde pe care Piro le-a petrecut cu Saddam, dictatorul irakian știa deja două lucruri despre persoana care îl interoga.
„I-am spus că mă cheamă George Piro și că eu conduc [interogatoriul], iar el mi-a spus imediat: 'Ești libanez'”, a povestit Piro. „'Ești creștin'. L-am întrebat dacă asta este o problemă și mi-a spus că sub nicio formă. El iubea poporul libanez. Poporul libanez îl iubea pe el.”
Piro a dezvăluit că vorbea cu Saddam despre orice. „În special în primele luni, obiectivul meu era doar să îl fac să vorbească. Așa că am vorbit despre tot, de la istorie, artă, sporturi și până la politică. Vorbeam despre lucruri de care știam că nu ar avea nicio reținere sau ezitare să vorbească.”
Dezvăluirile lui Saddam despre Osama bin Laden și al-Qaeda
Întrebat despre așa numitul „tehnicile de interogare coercitivă” ale CIA, Piro a spus că nu le-a folosit niciodată întrucât sunt contrare Constituției americane, a politicilor FBI și a valorilor de bază ale FBI.
Spre deosebire de cazurile în care a trebuit să interogheze teroriști, Piro nu era nevoit să se grăbească, așadar și abordarea sa a fost una diferită. „Ceea ce voiam noi să știm era îngropat în capul lui Saddam... dezvoltarea unei strategii de interogare eficiente pe termen lung era cheia reală.”
Saddam i-a dezvăluit lui Piro că nu îl plăcea pe Osama bin Laden și că nu credea în ideologia al-Qaeda pentru că scopul ei era să creeze un stat islamic în toată lumea arabă.
„Ei bine, Saddam nu dorea sub nicio formă să renunțe la putere sau la orice altceva în beneficiul altei persoane”, a povestit Piro. „Saddam glumea despre Osama bin Laden, spunând că 'nu poți să ai încredere cu adevărat în cineva care are așa o barbă'.”
Alți deținuți irakieni au confirmat faptul că nu exista o relație directă între guvernul lui Saddam și al-Qaeda. „Saddam mi-a spus că era imperativ să afle pe ce se concentra al-Qaeda și, apoi, dacă ar fi putut să îi manipuleze, asta ar fi fost un beneficiu în plus.”
Saddam se credea „al treilea cel mai mare luptător din istoria arabilor musulmani”
„Saddam a vrut să fie considerat unul dintre cei mai mari lideri arabi musulmani din istorie”, a spus Piro. „În mintea sa, el era al treilea cel mai mare luptător din istoria arabilor musulmani”, după profetul Mohammed și Saladin.
Cât despre aspectul religios, Piro a spus că Saddam se concentra mai mult asupra elementului arab al Irakului și nu cel islamic. „Tariq Aziz era prim-ministrul său adjunct, la un moment dat, și ministrul afacerilor externe. El era caldeean, care face parte din Biserica Catolică, iar Saddam nu l-a forțat niciodată să se convertească. Majoritatea staff-ului din palatele sale și clădirile prezidențiale era creștin.”
În ziua în care Saddam a împlinit 67 de ani, în timp ce era încă la închisoare și era interogat de Piro, poporul irakian a ieșit în stradă să sărbătorească faptul că nu mai erau obligați să serbeze ziua dictatorului.
Saddam a văzut cum s-au manifestat irakienii la televizor, iar asta l-a afectat emoțional profund. „L-a făcut depresiv, iar la urma urmei, singurele persoane cărora le păsa că era ziua lui și care și-au făcut timp să consemneze acest lucru era agenții FBI.”
„Mama mea a pregătit niște biscuiți făcuți în casă, iar eu i-am adus [pentru Saddam]. Am servit ceai”, a povestit Piro, care și-a amintit că acest simplu gest de bunăvoință „i-a ridicat moralul” fostului lider al Irakului.
La un moment dat, Saddam i-a spus lui Piro că nu mai vrea să răspundă la întrebările lui, dar că își dorește în continuare să stea de vorbă cu el. Piro profita de ocazie pentru a-i spune: „Ascultă, dacă nu vrei să îmi spui ceva este în ordine, dar nu mă minți. Este lipsă de respect.”
De ce se temea Saddam cel mai mult
Saddam a repetat faptul că Irakul nu avea arme de distrugere în masă, dar problema era că dictatorul irakian a declarat în timpul unui discurs din anul 2000 că Irakul ar avea astfel de arme.
„Multă lume voia să știe de ce – dacă nu avea arme de distrugere în masă, de ce a rostit acel discurs?” a spus Piro. După ce i-a câștigat încrederea, Saddam i-a dezvăluit lui Piro că inamicul cel mai mare al Irakului nu era SUA sau Israel, ci Iran.
„Frica cea mai mare a lui Saddam era că dacă Iran descoperea cât de slab și nepregătit devenise Irak, nimic nu i-ar fi prevenit să invadeze și să ocupe sudul Irakului”, a explicat Piro.
Cu toate acestea, Piro a dedus din cuvintele folosite de Saddam că odată ce sancțiunile împotriva țării sale ar fi fost ridicate, acesta ar fi demarat un nou program de dezvoltare a armelor de distrugere în masă pentru ca Irakul să aibă din nou capacitatea de a se apăra în fața unui posibil conflict cu Iranul.
„Saddam este unul dintre cei mai brutali dictatori ai vremurilor noastre și a fost responsabil pentru unele dintre cele mai oribile atrocități din istorie”, a mai spus Piro. „Dar, pe de altă parte, el mi-a spus că noi nu aveam nicio idee despre cât de dificil este să conduci Irakul, dar că vom afla asta după ce îl înlăturăm de la putere”.
„Ceea ce este frustrant pentru mine este că au existat oportunități esențiale la începutul războiului și greșeli semnificative de partea noastră, iar dacă nu le-am fi făcut, mă întreb cât de diferit ar arăta Irak astăzi”, a spus Piro.
Cea mai mare greșeală făcută de SUA în Irak
Cea mai mare greșeală făcută de SUA, potrivit lui Piro, a fost destructurarea armatei irakiene. O mare parte dintre soldații care s-au trezit peste noapte fără un loc de muncă s-au alăturat apoi insurgenței împotriva americanilor.
„Aveam un interval de timp foarte scurt ca să gestionăm înlăturarea lui Saddam înainte ca poporul irakian să ne vadă ca pe o forță de ocupație”, a explicat Piro. „Cred că am avut la dispoziție un interval de șase luni în care am făcut greșeli uriașe.”
„Nu sunt prea optimist în privința viitorului Irakului, în special pentru că Irakul are nevoie de un lider care pune Irakul pe primul loc. Asta făcea Saddam”, a spus Piro.
Cât despre filmarea în care Saddam este adus în încăperea în care a fost spânzurat, Piro a spus că nu i-a adus nicio plăcere. „Saddam a fost executat pe baza unei condamnări pentru crimele pe care le-a comis împotriva poporului irakian. Totuși, când te uiți la cum a fost executat: arăta ca o răzbunare.”
La finalul interviului, Piro a dezvăluit că „Saddam mi-a spus că am ajuns să îl cunosc mai bine decât cei doi fii ai săi pentru că am petrecut mai mult timp cu el decât au făcut-o băieții lui”.
Editor : Raul Nețoiu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News