Live

„Acum este momentul”. Antony Blinken îi cere lui Erdogan să accepte aderarea Suediei la NATO

Data publicării:
Antony Blinken, secretarul american de stat. Foto: Profimedia Images

Șeful diplomației americane spune că „acum este momentul” pentru ca Turcia să ratifice aderarea la NATO a Suediei, în condițiile în care Erdogan tergiversează procedura de aproape un an, relatează Euronews.

„Din perspectiva Statelor Unite, acum este timpul să finalizăm aderarea Suediei. Din nou, au fost făcuți pași foarte semnificativ pentru a ameliora toate îngrijorările legitime și cred că și în ce privește calificările pentru statutul de membru, ele au fost satisfăcute din prima zi”, a declarat Blinken.

Administrația Biden a precizat, de asemenea, că Turciei trebuie să-i fie furnizate avioane de luptă F-16 mai noi, „cât mai curând posibil”, o posibilă concesie făcută lui Erdogan pentru ca acesta să nu mai blocheze aderarea.

Deși Blinken nu a făcut legătură între cele două chestiuni, el a spus că unii parlamentari americani au făcut-o.

Președintele Joe Biden a făcut implicit legătura între cele două chestiuni, luni, într-un apel telefonic cu Erdogan, primul de după realegerea acestuia.

„Am vorbit cu Erdogan și mi-a spus ceva legat de F-16. I-am spus că vrem un acord pentru Suedia. Să o ducem la bun sfârșit”, a spus Biden.

Blinken insistă, totuși, că cele două chestiuni sunt separate și a subliniat că finalizarea ambelor vor consolida securitatea europeană puternic.

„Ambele sunt vitale, credem noi, pentru securitatea europeană. Credem că ambele ar trebui să meargă înainte cât de repede posibil”, a adăugat Blinken.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

La doi ani și jumătate de la divorț, a făcut un copil cu bărbatul cu care a fost acuzată că și-a înșelat soțul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Suedezul Carl Lundstrom, cofondator al The Pirate Bay, a murit într-un accident de avion în Slovenia

Cum reușesc hackerii lui Putin să răspândească propaganda anti-NATO chiar la Bruxelles. Ancheta jurnaliștilor belgieni

Suedia consideră Rusia ca fiind cea mai mare amenințare la adresa securității sale

Efectul Stoltenberg. Întoarcerea fostului șef al NATO în politica din Norvegia dă peste cap sondajele înainte de alegeri

Partenerii noștri