Live

Activiştii pentru climă anunță un protest care ar duce la suspendarea zborurilor pe unul dintre cele mai mari aeroporturi din lume

Data publicării:
Foto: Guliver / GettyImages

Activiştii britanici care militează împotriva modificărilor climatice au anunţat joi că vor lansa drone-jucărie pe Aeroportul Heathrow din Londra începând din 13 septembrie, în cadrul unei acţiuni care va determina, cel mai probabil, menţinerea la sol a tuturor avioanelor. Ei vor astfel să preseze guvernul Marii Britanii să adopte măsuri mai dure pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Grupul ecologist, intitulat Heathrow Pause, a precizat că va lansa drone-jucărie în zonele restricţionate ale aeroportului, dar aflate în afara traseelor de zbor ale avioanelor. Reprezentanţii grupului consideră că această acţiune va determina conducerea aeroportului londonez să menţină la sol toate aparatele de zbor şi să amâne astfel toate cursele.

Aceasta este o acţiune simbolică, folosim o portiţă legislativă şi sacrificiul participanţilor pentru a atrage atenţia asupra celei mai grave şi mai urgente crize umanitare cu care ne-am confruntat vreodată, au declarat reprezentanţii grupului.

Lipsa de acţiune a guvernului în ceea ce priveşte schimbările climatice şi catastrofa care se profilează legată de expansiunea aeroportului nu ne dau de ales şi ne obligă să acţionăm, au adăugat ei.

Heathrow este cel mai mare aeroport din Europa.

O purtătoare de cuvânt de la Aeroportul Heathrow a refuzat să facă declaraţii pe această temă.

Activiştii de mediu din grupul Heathrow Pause au spus că dronele nu vor fi lansate la înălţimi care să depăşească nivelul capetelor călătorilor şi că vor transmite administratorilor aeroportului londonez o notificare prealabilă cu o oră înainte de debutul acţiunii.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Adrian Mutu a spus cum a cunoscut-o pe cea de-a treia sa soție! ”E o chestie intimă”. Ce a făcut a doua oară când a văzut-o

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România, pe lista țărilor unde s-au înregistrat morți din cauza evenimentelor meteo extreme amplificate de schimbările climatice

Zeci de români sunt blocați pe aeroport în Budapesta, după ce avionul în care se aflau a fost redirecționat

„Marea Mediterană este o bombă cu ceas”. Explicațiile climatologilor pentru inundațiile mortale din Spania

Aproape 38.000 de decese cauzate de schimbările climatice, înregistrate în Europa în vara anului 2022. Care este situația din România

Partenerii noștri