Live

Acoperișul unei clădiri s-a surpat într-o zonă frecventată de mulți turiști pe Insula Mallorca. Cel puțin 4 oameni au murit

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Cel puţin patru persoane au murit, iar cel puțin 12 au fost rănite după ce un acoperiş s-a surpat într-un imobil cu două etaje pe Insula spaniolă Mallorca, anunţă joi salvatorii, relatează AFP, preluat de News.ro.

„Patru persoane au fost confirmate moarte” şi există „între 12 şi 14 rănite în diverse grade” în urma „surpării unui acoperiş al unui imobil cu două etaje” în zona cunoscută sub numele Playa de Palma, în sudul Palma de Mallorca, o insulă turistică la Marea Mediterană, anunţă pe X salvatorii.

Surparea a avut loc joi seara, într-un restaurant situat în această zonă foarte frecventată de către turişti străini, în contextul în care sezonul de vârf a început, potrivit presei locale.

Mai mulţi pompieri, agenţi de poliţie din Palma şi ambulanţieri s-au dus la faţa locului, potrivit aceleiaşi surse.

Insulele Baleare, cunoscute prin apele lor cristaline şi plajele lor, sunt a doua destinaţie turistică a Spaniei, după Catalonia.

În 2022, ele au găzduit peste 14 milioane de turişti, potrivit unor date oficiale.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Premiul cel mare la Loteria de Crăciun din Spania a fost câștigat. Ce sumă a fost pusă la bătaie și cine sunt norocoșii

Acord pentru reducerea programului de muncă în Spania. Câte ore pe săptămână ar putea lucra spaniolii 

O mașină Google Maps a surprins un detaliu esențial în cazul unei persoane dispărute din Spania

Fondatorul lanțului de modă Mango a murit după ce-a căzut de pe o stâncă. Miliardarul Isak Andic avea 71 de ani

Partenerii noștri