A sosit raportul autorităților ruse despre decesul lui Navalnîi. Soția acestuia: „A fost ucis, iar acum încearcă să își acopere urmele”
La șase luni de la moartea politicianului rus de opoziție Alexei Navalnîi într-o închisoare din Siberia, autoritățile ruse au concluzionat în mod oficial că nu a existat nimic suspect, scrie POLITICO.
O scrisoare oficială din partea comitetului de anchetă pentru districtul autonom Iamalo-Nenets, regiunea în care se află închisoarea, afirmă că moartea lui Navalnîi „nu a fost de natură criminală” și a survenit din cauza „bolilor combinate”.
Acesta a furnizat o listă de afecțiuni, inclusiv hepatită și pancreatită. Combinate cu aritmia (bătaie neregulată a inimii), acestea au cauzat moartea sa subită, se arată în scrisoare.
Documentul a reluat, de asemenea, o versiune anterioară a evenimentelor prezentată de autorități, conform căreia lui Navalnîi i s-a făcut rău în timpul unei plimbări, iar medicii chemați la fața locului au încercat să îl ajute, fără succes.
"A fost ucis, iar acum încearcă să își acopere urmele cât mai mult posibil”
Documentul de trei pagini a fost distribuit online de soția lui Navalnîi, Yulia Navalnaia, joi, și nu a putut fi verificat independent de POLITICO.
Într-o reacție pe YouTube, Navalnaîia a numit explicația „patetică” și o „bătaie de joc” și a spus că cererile de acces la rezultatele autopsiei și la imaginile de supraveghere video au fost refuzate în mod repetat.
„Trebuie să credem că Alexei, care se simțea suficient de bine încât să iasă la o plimbare pe minus 20 de grade Celsius, a murit aproape instantaneu?”
Ea a mai spus că are dovezi că Navalnîi a fost închis înapoi în celula sa de izolare după ce s-a îmbolnăvit „pentru a muri singur”.
Contrar protocolului, a adăugat ea, anchetatorii ruși refuză în continuare să returneze familiei lui Navalnîi bunurile sale.
„Poate exista o singură explicație pentru acest lucru. Una singură. A fost ucis, iar acum încearcă să își acopere urmele cât mai mult posibil.”
Cu o zi înainte ca autoritățile penitenciare să anunțe moartea lui Navalny, politicianul - considerat de mulți drept inamicul nr. 1 al lui Vladimir Putin - părea în formă și bine dispus în timpul unei audieri în instanță transmisă video.
Editor : S.S.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News