Live

A murit Steve Mackey. Basistul trupei Pulp avea 56 de ani

Data actualizării: Data publicării:
A murit Steve Mackey. Basistul trupei Pulp avea 56 de ani. Foto: Profimedia

Steve Mackey, basistul trupei Pulp, a murit la vârsta de 56 de ani, scrie The Guardian. Anunțul a fost făcut de soția artistului, Katie Grand.

„După trei luni de spitalizare, luptând cu toată puterea și determinarea lui, suntem șocați și devastați să ne luăm rămas bun de la strălucitul și frumosul meu soț, Steve Mackey. Steve a murit astăzi, o pierdere care ne-a lăsat pe mine, pe fiul său, Marley, pe părinții Kath și Paul, pe sora Michelle și pe mulți prieteni, cu inima zdrobită. Steve a fost cel mai talentat om pe care l-am cunoscut vreodată, un muzician, producător, fotograf și realizator excepțional. Ca și în viață, a fost adorat de toți cei cu care s-a întâlnit în multiplele discipline creative pe care le-a cucerit. Aș dori să-mi exprim sincere mulțumiri întregului personal NHS care a lucrat neobosit pentru Steve. Ne va lipsi dincolo de cuvinte,” este mesajul postat pe Instagram de Katie Grand.

Trupa a publicat o fotografie cu muzicianul din turneul din 2012 al trupei, când au petrecut o zi liberă într-o zonă din Anzi acoperită cu zăpadă.

''Aveam o zi liberă, iar Steve a sugerat să facem o drumeţie'', a spus trupa. ''Aşa am făcut şi a fost o experienţă complet magică''. ''Mult mai magică decât dacă ne-am fi holbat la pereţi în hotel toată ziua (ceea ce am fi făcut altminteri)''. ''Steve făcea lucrurile să se întâmple în viaţa lui şi în cea a trupei. Ne-ar plăcea foarte mult să credem că s-a întors în munţii aceia acum, în următoare etapă a aventurii lui''.

Pulp se va reuni în această vară pentru o serie de concerte. Mackey anunţase că nu va lua parte la aceste concerte întrucât s-a hotărât să se concentreze asupra ''muzicii, realizării de filme şi proiectelor fotografice''.

Steve Mackey s-a născut în Sheffield în 1966 şi a fost coleg de şcoală cu un alt membru Pulp, Richard Hawley. S-a alăturat trupei în 1989 - la un deceniu după înfiinţarea formaţiei - şi a apărut prima dată pe albumul ''Separations''.

După ce a semnat cu casa de discuri Island Records la începutul anilor 1990, Pulp a cunoscut succesul graţie albumelor ''His 'N' Hers'' şi ''Different Class'', iar solistul Jarvis Cocker a devenit unul dintre cei mai îndrăgiţi muzicieni din epoca Britpop.

După ce trupa a luat o pauză în 2002, Mackey a compus în colaborare şi a produs cântece pentru artişti precum MIA, Florence + The Machine şi Arcade Fire.

Mackey a participat la reuniunea Pulp din 2012; de asemenea a fost curator în cadrul Frieze Art Fair din Londra timp de mai mulţi ani în decada 2000.

S-a căsătorit cu jurnalista de modă Katie Grand în 2009 şi au împreună un fiu, Marley, născut în 1996.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Are 20 de ani, e iubita fiului unui interlop arestat și câștigă o avere în fiecare lună. Tatăl ei a scos oamenii pe străzi

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri