A fost deschisă prima bancă mondială de spermă seropozitivă
Prima bancă mondială de spermă seropozitivă, ai cărei iniţiatori îşi propun să reducă stigmatul experimentat de cei care trăiesc cu HIV, a fost deschisă în Noua Zeelandă, potrivit The Guardian.
Proiectul Sperm Positive a început cu trei donatori din întreaga Noua Zeelandă care trăiesc cu HIV, dar au o încărcătură virală nedetectabilă, ceea ce înseamnă că, în sângele acestor persoane, virusul este prezent într-o cantitate atât de mică încât nu poate fi detectat prin metode standard.
Deşi acest lucru nu înseamnă că persoanele respective sunt vindecate în totalitate, tratamentul funcţionează bine, iar virusul nu poate fi transmis nici prin sex neprotejat, nici prin naştere.
Donatorul Damien Rule-Neal a fost diagnosticat cu HIV în 1999, dar a fost confirmat ca având un nivel nedetectabil după începerea tratamentului, în urmă cu aproximativ 18 ani, scrie Mediafax.
El a spus că publicul din Noua Zeelandă este slab informat în legătură cu ceea ce înseamnă statut nedetectabil şi că s-a simţit discriminat atât în viaţa sa profesională, cât şi în cea personală.
"Am mulţi prieteni care trăiesc cu HIV şi care au continuat să aibă copii", a spus acesta.
Dr. Mark Thomas, specialist în boli infecţioase şi profesor la Universitatea Auckland, a lucrat cu persoane diagnosticate cu HIV mai bine de 30 de ani şi a declarat că schimbarea în bine a percepţiei opiniei publice despre purtătorii HIV s-a produs treptat, iar oamenii au devenit mai bine informaţi.
Editor web: A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News