Live

77 de persoane suspectate de trafic de imigranți, arestate în Spania. Imigranții ofereau sume uriașe pentru a ajunge le destinație

Data actualizării: Data publicării:
77 de persoane care sunt suspectate că transportau ilegal imigranți. Sursa foto: Profimedia

77 de persoane care sunt suspectate că transportau ilegal imigranți din India, Pakistan şi Bolivia către Europa şi America de Nord au fost arestate preventiv în Spania, potrivit News.ro.

Anchetatorii au informații că vasta rețea de traficanți cerea între 8.000 și 10.000 de euro pentru ca o persoană să treacă ilegal frontiera. Rețeaua de imigranți avea două rute deosebit de lungi şi elaborate pentru a aduce imigranţi pakistanezi şi indieni în Statele Unite sau Canada şi pentru a aduce imigranţi bolivieni în Spania.

Pakistanezii şi indienii erau transportaţi cu avionul în Bahrain, apoi în Egipt şi, în cele din urmă, în Libia. Acolo, peste 130 dintre ei s-au îmbarcat în ambarcaţiuni improvizate pentru a ajunge pe insula italiană Lampedusa, o călătorie care dura aproximativ 30 de ore, fără hrană sau apă. Migranţii erau apoi cazaţi la Torino, înainte de a se îmbarca într-un avion spre Zaragoza sau Barcelona, în Spania. Acolo, responsabilii organizaţiei le furnizaau documente pentru continuarea călătoriei către diferite oraşe din Mexic. În cele din urmă, reţelele care operează la frontiera americană îi ridicau şi îi duceau în Statele Unite.

Procurorii au descins la zece adrese, locuințe și agenții de turism care au fost percheziționate. 500.000 de euro au fost confiscați.

Polițiștii au intrat pe fir și au deschis o anchetă din 2022, iar acum 77 de persoane de diferite naționalități au fost arestate în mai multe oraşe spaniole. Printre cei arestați se numără și șase lideri ai organizației.

Editor : Andreea Burghelea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Marii donatori din campania lui Trump, care s-au plâns de „invazia” imigranților, ar fi folosit ilegal muncitori mexicani

Acord pentru reducerea programului de muncă în Spania. Câte ore pe săptămână ar putea lucra spaniolii 

O mașină Google Maps a surprins un detaliu esențial în cazul unei persoane dispărute din Spania

Partenerii noștri