66 de morți și peste 600 de dispăruți în incendiile din California. Trump, vizită oficială în zonă
Numărul persoanelor date dispărute în incendiul care devastează nordul Californiei a crescut brusc la peste 600, iar numărul morţilor a crescut la 63 - în total 66 de victime în tot statul, în care Donald Trump urmează să efectueze sâmbătă o vizită, relatează news.ro, care citează AFP.
Numărul persoanelor căutate s-a dublat joi şi a ajuns la 631, după ce, în cursul zilei, a fost publicată o listă de 300 de persoane.
”Vreau să înţelegeţi haosul excepţional cu care avem de-a face” de când a izbucnit incendiul, a declarat joi seara (ora locală) în faţa presei şeriful comitatului Butte, Kory Honea, pentru a justifica această creştere bruscă.
Anumite persoane care lipseau la apel ar putea să fie găzduite de familia lor sau prieteni, însă altele ar fi putut să moară în incendiu, a declarat el anterior.
În a opta zi, alte şapte corpuri neînsuflețite au fost găsite, iar bilanţul "Camp Fire" a crescut astfel la 63 de morţi, a mai anunţat şeriful. Acest incendiu a fost declarat deja cel mai sângeros incendiu din istoria acestui stat din Vestul american.
Şeriful a anunţat anterior că teste ADN erau în curs, în vederea confirmării identităţii victimelor.
La câteva sute de kilometri mai la sud, în apropiere de Los Angeles, "Woolsey Fire" a omorât cel puţin trei oameni.
Casa Albă a anunţat că Donald Trump urmează să se ducă sâmbătă să se întâlnească cu persoane afectate de incendiu. Preşedintele a decretat starea de ”catastrofă majoră” în zonele incendiate, după ce a creat o polemică, acuzând statul California - controlat de democraţi - de proastă gestionare a pădurilor - care se află în realitate sub controlul statului federal.
Căutările se concentrau în orăşelul Paradise - situat în comitatul Butte, la nord de capitala Sacramento -, preferat de pensionari şi aproape în întregime distrus de incendiu.
În total, 461 de salvatori, ajutaţi de 22 de câini special antrenaţi în căutarea de rămăşiţe umane, au fost desfăşuraţi pe teren şi mergeau din casă în casă în oraşul devastat.
”Misiunea noastră este să găsim victime ale acestui incendiu, să le recuperăm şi să le identificăm, pentru a le informa rudele şi a le da răspunsuri”, a anunţat însărcinatul cu anchete în cadrul poliţiei comitatului Butte, Steve Collins, citat de CNN.
Probleme sanitare după incendiul devastator din Paradise
Incendiul, care a izbucnit joia trecută, a ars peste 57.000 de hectare, iar fumul a ajuns la Sacramento, la 130 de kilometri sud de Paradise.
”Suntem în mijlocul unei catastrofe”, a declarat guvernatorul democrat al statului Jerry Brown, în contextul în care peste 50.000 de persoane au fost evacuate din cauza incendiului care face ravagii în continuare.
La Chico, la aproximativ 20 de kilometri vest de Paradise, o tabără improvizată de 100 de corturi s-a format în parcarea unui supermarket. la marginea taberei se află o zină de distribuire gratuită de hrană şi apă, măşti şi articole de igienă. Există, de asemenea, o tablă albă pe care să se noteze numele persoanelor date dispărute, care intră apoi pe lista oficială.
Mai multe centre de găzduire de urgenţă sunt pline, iar promiscuitatea provoacă probleme sanitare, potrivit autorităţilor locale, citate de cotidianul Sacramento Bee.
Într-un refugiu, la Chico, în care se află 170 de evacuaţi, între 15 şi 20 de persoane au contractat un norovirus, care provoacă vomă şi diaree, a anunţat Lisa Almaguer, o purtătoare de cuvânt a Departamentului Sănătăţiii Publice de la nivelul comitatului.
În sudul statului, "Woolsey Fire" a devastat aproape 40.000 de hectare.
Incendiul a izbucnit joia trecută, în apropiere de Thousand Oaks. El s-a extins rapid şia tins celebra staţiune balneară Malibu, la vest de Los Angeles, unde ordinul de evacuare a fost ridicat miercuri în anumite zone.
Pompierii speră să oprească complet incendiul până luni, cu ajutorul unei îmbunătăţiri a condiţiilor meteorologice.
Originea celor două incendii nu a fost încă identificată, însă mai multe victime ale "Camp Fire" au depus plângere contra furnizorului local de electricitate Pacific Gas & Electric (PG&E), afirmând că scântei de la o linie de înaltă tensiune au declanşat sinistrul.
California a fost devastată, în ultimul an, de mai multe incendii majore, care s-au soldat în total cu 100 de morţi şi care au ars sute de mii de hectare. Seceta afectează de mai mulţi ani acest mare stat Vestul Statelor Unite.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News