Live

108 migranți au fost salvați de la înec în Marea Mediterană. Tunisia a oprit 6 încercări de trecere ilegală în noaptea de Anul Nou

Data publicării:
Navă cu migranți. Foto: Profimedia

Forţele navale tunisiene au salvat de la înec 108 migranţi după ce ambarcaţiunea care îi transporta s-a scufundat în Marea Mediterană, transmite duminică DPA.

Printre cei salvaţi se află 14 tunisieni şi 94 de persoane de alte naţionalităţi, a afirmat purtătorul de cuvânt al Gărzii Naţionale tunisiene, Houcemeddine Jbabli.

Acesta a adăugat că în noaptea de Anul Nou nave ale forţelor tunisiene au zădărnicit şase tentative de trecere ilegală a Mediteranei Centrale.

Potrivit organizaţiei neguvernamentale Forumul Tunisian pentru Drepturi Sociale şi Economice, în cursul anului 2022 aproximativ 18.000 de migranţi au trecut din Tunisia în Italia.

Alţi aproximativ 580 de migranţi şi-au pierdut viaţa în timpul încercării de a ajunge pe mare din Tunisia în sudul Europei, transmite Agerpres.

O nouă încercare a migranţilor de a intra în enclava spaniolă Melilla

Zeci de migranţi marocani au încercat în noaptea de Anul Nou să intre în enclava spaniolă Melilla venind din oraşul marocan Nador, a anunţat duminică o organizaţie neguvernamentală pe Twitter, transmite AFP.

Potrivit Asociaţiei marocane a drepturilor omului (AMDH), „zeci de tineri marocani au încercat să traverseze” către Melilla, în nordul Marocului, via postul frontalier de la Nador, şi „în pofida dispozitivului poliţienesc unii au reuşit să treacă” în Melilla.

Nu a fost posibilă confirmarea acestei informaţii de către autorităţile marocane.

În 24 iunie, aproximativ 2.000 de migranţi originari din Sudan încercaseră să intre în Melilla via Nador. Această tentativă fusese precedată de ciocniri violente, timp de mai multe zile, între migranţi şi forţele de ordine marocane în tabere clandestine ridicate la marginea localităţii Nador.

În violenţe şi-au pierdut viaţa 23 de migranţi, conform autorităţilor marocane. Potrivit AMDH, bilanţul a fost de 27 de morţi în rândul migranţilor.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Patru bărbaţi au fost condamnaţi pentru uciderea unui infirmier, bătut până la moarte. Crima a scos mii de oameni pe străzi în Spania

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care intenţionează să meargă în Italia

Țara care a donat Ucrainei cele mai multe tancuri Leopard 2

Rețea de asasini minori descoperită în Spania: un cuplu suedez și fiul lor au fost arestați. Cum erau racolați minorii pentru a ucide

Partenerii noștri