Video Experiment. Cât de mult crește temperatura într-o mașină parcată 10 minute în soare. "Poate fi fatal"
În timp ce în unele zone ploile nu se mai opresc, în altele aerul este irespirabil. Temperaturile au crescut considerabil, depășind chiar și 35 de grade Celsius la umbră. În aceste condiții, specialiștii atrag atenția să nu lăsăm copiii sau animalele de companie siguri în mașină, la soare, pentru că astfel le punem viața în pericol. Jurnaliștii Digi24 au făcut un experiment pentru a vedea la câte grade poate ajunge temperatura dintr-un autoturism parcat în soare pe timpul verii.
Spaniolii își învelesc mașinile cu folie de plastic și le ancorează de stâlpi
O femeie din București a fost arestată după ce a incendiat o mașină. Ce le-a mărturisit anchetatorilor
O mașină a luat foc la Pasajul Unirii din București
Tragedie evitată: O femeie și copilul său, aproape să fie spulberați de o mașină pe trecerea de pietoni
Urmează două zile cu temperaturi de peste 30 de grade
"Cuptoare pe roți". Canicula, un calvar pentru călătorii din Timișoara care circulă cu autobuzele și tramvaiele vechi
Toată țara este sub avertizări de caniculă
Cum va fi vremea în luna august
Când scăpăm de caniculă
Aproape de ora prânzului, am parcat într-o zonă însorită din centrul orașului Târgu Jiu. Aici temperaturile au depășit 30 de grade în ultimele zile.
Reporter Digi24: "Vom face astăzi un experiment. Vrem să vedem cât de tare poate crește temperatura unei mașini care rămâne parcată în soare nu mai mult de 5 minute. Măsurăm în acest moment temperatura pe care o avem acum în mașină. Termometrul pe care îl am indică 34,9 grade Celsius. Haideți să coborâm și să vedem câte grade avem acum afară, dat fiind faptul ca ceasul este aproape de ora 11. Termometrul amplasat în centrul municipiului Târgu Jiu ne arată 32 de grade. Voi pleca să îmi cumpăr o apă plată. Nu voi lipsi mai mult de 5 minute. La întoarcere vom măsura din nou temperatura din interiorul mașinii.
Am lăsat mașina parcată sub razele soarelui și am mers la cumpărături.
Am revenit de la cumpărături, unde am stat 10 minute. Afară temperatura a crescut, a ajuns la 33 de grade Celsius. Haideți să vedem însă cât a crescut temperatura în interiorul mașinii câtă timp am fost plecată la cumpărături. O să o măsurăm exact de unde am măsurat-o și atunci când am pornit să facem cumpărături. Iată, așadar temperatura din mașină este foarte mare - 51,3 grade ne indică termometrul în acest moment. Așadar, pot să vă spun că în acest moment, în interiorul mașinii este aproape sufocant. Nu aș fi rezistat să respir cu geamurile închise preț de 10 minute. Așadar când mergeți la cumpărături nu vă lăsați în mașină nici copilul, nici animalul de companie, pentru că aceste 10 minute care poate par foarte puține, le pot fi fatale."
În interiorul mașinii abia mai poți respira. Pentru animalele de companie sau copiii lăsați singuri, temperatura ridicată din autoturism ar putea fi fatală.
Ana Culcer - medic pediatru: "Ei nu rezistă. Copiii mici au temperatura internă mult mai mare decât noi și foarte ușor transpiră, li se face rău, pot să leșine acolo."
În fiecare an, zeci de copii din întreaga lume mor din cauza insolației, după ce sunt lăsași în mașină.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News