Live

Elevii vor putea participa în luna aprilie la Campania Naţională „Curăţăm România!”

Data actualizării: Data publicării:
Elevi la școală. Foto: Inquam Photos / Virgil Simionescu

Elevii vor putea participa pe parcursul lunii aprilie la Campania Naţională "Curăţăm România!", care are ca obiectiv formarea de atitudini şi percepţii privind protecţia mediului.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, şi chestorul Camerei Deputaţilor, George Tuţă, au participat vineri la o videoconferinţă cu inspectorii şcolari generali privind "deschiderea şcolii româneşti către societate", respectiv modernizarea/reforma învăţământului românesc.

În cadrul evenimentului, cei doi miniştri au prezentat Campania Naţională "Curăţăm România!" (al cărei slogan este "Vrem o ţară fără deşeuri abandonate!"), care se va derula în cursul lunii aprilie 2022.

"Campania îşi propune responsabilizarea şi implicarea activă a tuturor elevilor cu obiectivul comun de a păstra o ţară curată, prin participarea specialiştilor în probleme de mediu la orele de dirigenţie cu tematici specifice, precum şi încurajarea implicării elevilor în activităţi de voluntariat în domeniul protecţiei mediului. Formarea de atitudini şi percepţii privind protecţia mediului reprezintă pentru cele două ministere un obiectiv la fel de important ca implicarea în acţiuni concrete de ecologizare pe bază de voluntariat", informează un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei.

Potrivit sursei citate, la nivelul fiecărui judeţ acţiunile educative vor fi coordonate de echipe mixte formate din reprezentanţi ai inspectoratelor şcolare şi ai instituţiilor de nivel judeţean din subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

În cadrul videoconferinţei, ministrul Educaţiei a subliniat importanţa introducerii "Săptămânii verzi" în structura anului şcolar 2022 - 2023 ca perioadă dedicată acţiunilor de protecţie a mediului.

Miniştrii Sorin Cîmpeanu şi Barna Tanczos au susţinut că regulamentul de organizare a "Săptămânii verzi" va fi elaborat în parteneriat de către cele două instituţii guvernamentale.

"În urma iniţiativei legislative lansate de deputatul şi chestorul Camerei Deputaţilor George Tuţă, data de 11 aprilie a fost instituită "Ziua educaţiei financiare", legea fiind deja adoptată de către Parlamentul României. Potrivit acestui demers, Parlamentul României, Ministerul Finanţelor, Ministerul Educaţiei, Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Institutul de Studii Financiare, precum şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale sunt încurajate să organizeze manifestări publice, simpozioane, seminarii, mese rotunde sau alte tipuri de evenimente publice, în domeniul educaţiei financiare", se arată în comunicat.

Reprezentantul Ministerului Educaţiei a solicitat în cadrul videoconferinţei inspectorilor şcolari generali ca încă din acest an, în intervalul 11-15 aprilie, să fie organizate întâlniri între elevi şi reprezentanţi ai instituţiilor financiar-bancare, subliniind importanţa abordării în şcoli a temelor de educaţie financiară în concordanţă cu vârstele elevilor.

Totodată, a fost abordată implementarea componentei de educaţie a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, atât la nivelul inspectoratelor şcolare, cât şi la nivelul unităţilor de învăţământ.

"Au fost prezentate, de asemenea, standardele de echipare cu mijloace informatice a sălilor de clasă, laboratoarelor de informatică şi Smart Lab-urilor educaţionale, conform ordinului de ministru semnat în data de 30 martie şi transmis spre publicare în Monitorul Oficial. Un obiectiv ambiţios al Ministerului Educaţiei este ca, la sfârşitul perioadei de implementare a PNRR, fiecare sală de clasă din România să fie echipată cu tablă inteligentă cu ecran tactil, care să substituie creta şi tablele clasice", susţine sursa citată.

Peste 360 milioane euro din PNRR sunt alocate de către Ministerul Educaţiei pentru finanţarea acestei măsuri care se doreşte a fi un pas esenţial spre reforma educaţiei propusă prin proiectul România Educată - componenta de digitalizare a educaţiei. Acestei sume i se adaugă cele peste 95 milioane euro pentru dotarea laboratoarelor standard de informatică şi aproape 120 milioane euro pentru înfiinţarea a 1.100 Smart Lab-uri, finanţarea fiind asigurată tot de către Ministerul Educaţiei, prin PNRR.

"Conform anunţului ministrului Sorin Mihai Cîmpeanu, inspectoratele şcolare judeţene vor fi entităţile responsabile de centralizarea solicitărilor la nivelul fiecărui judeţ şi de organizare a procedurilor de achiziţie, standardele de echipare promovate de către Ministerul Educaţiei (prin ordin de ministru) fiind deja transmise spre publicare în Monitorul Oficial. În acest context, s-a solicitat constituirea echipelor responsabile pentru implementarea acestui proiect la nivelul fiecărui inspectorat şcolar", afirmă aceeaşi sursă.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Primăria Sectorului 1 din Capitală acordă 2 milioane de euro pentru Catedrala Mântuirii Neamului

Alegeri prezidențiale 2024. Alți doi lideri liberali cer demisia conducerii, după eșecul lui Ciucă. Burduja: „Totul a fost greșit”

Ionuț Stroe îl ironizează pe Tanczos Barna: Cu cât vor fi „mai aproape” de tema autonomiei, cu atât vor fi mai departe de guvernare

Tanczos Barna: Scopul nostru pentru toamnă este să fim din nou la guvernare. Tema autonomiei, pe agenda UDMR

Partenerii noștri