Un copil de 9 ani a câștigat într-un an aproape 30 de milioane de dolari din YouTube
Ryan Kaji, un copil de 9 ani din Texas, a devenit cel mai bine plătit YouTuber din lume al acestui an, după ce a câștigat aproape 30 de milioane de dolari doar în 2020. Este al treilea an consecutiv când băiatul reușește această performanță, informează The Guardian.
Ryan Kaji a câștigat anul acesta 29,5 milioane de dolari din canalul de YouTube, „Ryan`s World”, unde postează zilnic clipuri în care testează cele mai noi jucării. Totodată, băiatul a reușit să scoată o sumă estimată la 200 de milioane de dolari din jucării și îmbrăcăminte marcă proprie, inclusiv pijamale Mark&Spencer.
De asemenea, copilul a semnat un acord nedezvăluit încă, dar probabil de milioane de dolari, pentru propriul său serial de televiziune pe canalul Nickelodeon.
Kaji, care este descris ca un „influencer pentru copii”, a început să facă videoclipuri pe YouTube în martie 2015, după ce a urmărit alte canale cu recenzii pentru jucării și a întrebat-o pe mama sa: „Cum de nu sunt și eu pe YouTube când toți ceilalți copii sunt?”.
Băiatul a strâns 27,6 milioane de abonați pe canalul său principal
Familia sa, care și-a schimbat adevăratul nume de familie, Guan, cu numele de scenă Kaji, deține în prezent nouă canale de YouTube. „Ryan`s World” este cel mai popular, cu 27,6 milioane de abonați.
Cu toate acestea, Ryan Kaji și familia sa se confruntă cu amenințarea unei anchete a Comisiei Federale de Comerț din SUA în legătură cu acuzații potrivit cărora sponsorii videoclipurilor nu sunt dezvăluiți în mod corespunzător.
„Aproape 9% din videoclipurile Ryan ToysReview au inclus cel puțin o recomandare plătită pentru produsele destinate preșcolarilor, un grup prea tânăr pentru a face distincția între o reclamă și o recenzie”, se arată într-o reclamație depusă de Truth In Advertising, o compania de supraveghere a consumatorilor.
Topul celor mai bine plătite staruri de pe YouTube îi mai include pe Jimmy Donaldson (24 milioane de dolari), Dude Perfect (23 milioane de dolari), Rhett și Link (20 milioane de dolari), Markiplier (19,5 milioane de dolari), Preston Arsement (19 milioane de dolari), Nastya (18 milioane de dolari), Blippi (17 milioane de dolari), David Dobrik (16 milioane de dolari), precum și Jeffree Star (15 milioane de dolari).
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News