Vânzările de mașini electrice și hybrid au depășit pentru prima dată în România pe cele cu motoare diesel
Vânzarea autoturismelor electrice şi hybrid a depăşit anul acesta, pentru prima dată, vânzarea autoturismelor cu motoare diesel, creştere datorată stimulentelor acordate prin Programul Rabla PLUS, derulat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Administraţia Fondului pentru Mediu, informează instituţia.
Aceste date au fost prezentate joi, la o întâlnire a ministrului Mediului, Barna Tanczos, cu reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), în care s-a discutat despre evoluţia pieţei auto din România, din perspectiva posibilităţilor de îmbunătăţire a programelor de stimulare a pieţei autoturismelor nepoluante, se arată într-un comunicat al MMAP remis Agerpres.
„Analiza înmatriculărilor autoturismelor, în funcţie de tipul de motorizare, în primele şapte luni din acest an, arată că autoturismele electrificate (full electric, hybrid plug-in şi full hybrid) au o creştere de 106,4%, realizând o cotă de piaţă de 20,7%. În paralel, înmatriculările autoturismelor echipate cu motoare diesel înregistrează o scădere de 29,3% faţă de primele şapte luni din 2021 şi deţin o cotă de 14,1% din total”, se precizează în comunicat.
Motorizările pe benzină înregistrează o creştere de 10,1% faţă de perioada similară din 2021, ajungând, astfel, la o pondere de 65,3%. Totodată, maşinile electrice (Full Electric) au ajuns să reprezinte 7,9% din piaţa românească în primele 7 luni ale anului 2022, în timp ce în aceeaşi perioadă a anului 2021 reprezentau doar 1,9% din piaţă.
„Cifrele ne arată că ne apropiem cu paşi repezi de sfârşitul erei diesel. Este primul an pentru România în care se cumpără mai multe maşini verzi decât autoturisme diesel. Este o tendinţă atât la nivel european, cât şi la nivel naţional unde, în ambele cazuri, constatăm o scădere a vânzărilor maşinilor diesel cu aproape 30%, în prima parte acestui an.
Dacă ne uităm la autoturismele full electrice, vedem o evoluţie şi mai spectaculoasă, o creştere a cotei de piaţă cu 300% în primele şapte luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Este un semnal că, pe de o parte, românii încep să înţeleagă din ce în ce mai bine importanţa transportului nepoluant, pe de altă parte, este rezultatul clar al programului Rabla Plus. Pentru prima dată avem în România o planificare multianuală, cu accent pe creşterea stimulării pieţei de auto verzi în următorii ani”, a declarat ministrul Barna Tanczos.
Totodată, acesta a anunţat că se lucrează la un nou program de stimulare a achiziţiei automobilelor electrice, destinat automobilelor din sectorul comercial.
„Este evident că nu doar autoturismele personale poluează, ci şi autovehiculele destinate transportului de persoane şi marfă. De aceea, venim în sprijinul agenţilor economici din România, cu un program destinat automobilelor electrice şi hybrid plug-in din sectorul comercial. Lucrăm la studiile de impact şi la analiza pieţei împreună cu reprezentanţii producătorilor şi ai importatorilor auto şi vom lansa Rabla Plus pentru flote comerciale în 2023", a subliniat Tanczos.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News