Restricţii de circulaţie în zona Patriarhiei pentru Slujba de Înviere
Brigada Rutieră a Capitalei anunţă că se vor institui restricţii de circulaţie, sâmbătă seara, în zona Patriarhiei Române pentru Slujba de Înviere.
Astfel, potrivit unui comunicat transmis Agerpres, se vor institui restricţii de circulaţie după cum urmează:
* între orele 21:00 - 3:30 - accesul pietonal dinspre str. 11 Iunie spre Patriarhie va fi restricţionat, credincioşii vor avea acces doar dinspre bd. Unirii;
* începând cu ora 23:00 se va realiza accesul în piaţeta Catedralei Patriarhale doar credincioşilor care doresc să participe la Slujba de Înviere, accesul fiind limitat la maxim 500 de persoane.
Brigada Rutieră a Capitalei solicită conducătorilor de autovehicule să evite să circule, pe cât posibil, în perimetrul adiacent locului de desfăşurare a evenimentului, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate sau cât mai departe de locul de desfăşurare a evenimentului, să îşi păstreze calmul şi să circule cu atenţie sporită, să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră care dirijează traficul pentru asigurarea fluenţei şi recomandările poliţiştilor care se află în punctele de deviere, să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de credincioşi şi să evite pe timpul deplasării manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.
Citiți și:
Mijloacele de transport ale STB vor circula după un program special de Paște
Programul metrourilor în perioada Paștelui
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News